Cercetaşii de la Dacia Felix Mioveni l-au „căutat” pe căpcăunul Shrek

0
75

În perioada 18-21 iulie, cercetaşii de la Dacia Felix Mioveni l-au „căutat” pe căpcăunul Shrek prin pădurile din jurul cartierului Făget, în cadrul unei campanii specifice vieţii de cercetaş.

Cei 67 cercetaşi, cu vârste cuprinse între 7 şi 21 de ani, însoţiţi de liderii lor, au petrecut 4 zile în natură, au dormit la cort şi au avut parte de o mulţime de provocări pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea: să-l găsească pe Shrek şi să-l convingă să devină un căpcăun bun şi implicat în comunitate.

Pentru asta, au făcut drumeţii, au participat la ateliere de orientare cu busola, noduri cercetăşeşti, tiroliană, tir cu arcul, prim ajutor, ecologie, prepararea hranei. Toate acestea într-o zonă superbă din apropierea locului de picnic de la Făget.

Lasa un raspuns