Cazul Fabricii Textila Găvana: şantaj, fake-news, hoţie şi exploatare

0
264

Acum (aproape) un veac, în deceniul IV al secolului al XX-lea

Cazul Fabricii Textila Găvana: şantaj, fake-news, hoţie şi exploatare

*Cristian SABĂU

Arătam în articolul „Presa argeşeană – angrenată în jocurile economice şi politice” că presa din Argeş era clar „arondată” unor interese economice şi politice, iar modul în care reflecta anumite aspecte erau clar dictate de afinităţile şi idiosincraziile politice ale patronilor publicaţiilor. În acel context complicat al marii crize, modul în care este reflectată situaţia complexă a Fabricii Textila Găvana (în perioada 1933-1938, adică acum 80-85 ani) constituie un adevărat studiu de caz pentru oricine doreşte să analizeze obiectivitatea jurnaliştilor şi a publicaţiilor vremii. În cele ce urmează vă oferim partea a II-a a acelei poveşti triste şi adevărate cu fabrici, muncitori, salarii mici şi neplătite la timp (adică restante… cu lunile), exploatare la sânge şi… ca la cartea Moşului Marx (de la naşterea căruia s-au împlinit pe 5 mai două secole). Mai mult ca sigur Marx ar fi spus că situaţia Fabricii Textila Găvana constituia un foarte bun exemplu de economie capitalistă sălbatică, de acumulare (aproape) primitivă, adică un studiu de caz la îndemână despre cum se creează ceva plus-valoare prin exploatare…

Citind materialele de presă apărute în 4 (patru) publicaţii cu diverse orientări politice şi interese foarte diferite („Presa” cu orientare roşie, adică… naţional-ţărănistă, „Gazeta argeşenilor” şi „Fulgerul” cu afiliere liberală şi „Cuvântul Argeşului” cu înclinaţii spre extrema dreaptă) apărute în Piteşti în anii 1933-1938, o concluzie este foarte clară: muncitoarele (fiind vorba despre industrie textilă, lucrătorii erau cu preponderenţă lucrătoare – femei) de la Găvana erau (chiar şi după legislaţia de atunci, în mare măsură neaplicată) muncite (peste program), tracasate, exploatate, hărţuite, sechestrate şi abuzate sexual!

Am prezentat în partea I a acestui studiu de caz extrase dintr-o serie de articole apărute şi cu titluri de impact: „Gangsterii industriei textile Găvana” (30 iunie şi 15 septembrie 1933), „Bestiile industriei textile Găvana” (15 august 1933), „Scandalul de la Fabrica Textila Găvana”, „Situaţia disperată a muncitorilor de la fabrica Găvana” sau „Conflict de muncă la Textila Găvana” (19 octombrie 1935). Ziarul Presa făcea un dur rechizitoriu al condiţiilor de muncă şi salarizare a muncitorilor de la Fabrica Găvana, insistând (poate un pic prea mult, dar cu oarece justificări) asupra caracterului etnic şi confesional al discrepanţelor salariale. În continuare oferim câteva pasaje semnficative din articolele menţionate.

„Situaţia muncitorilor de la fabrica textilă Găvana este din ce în ce mai gravă. Ieri s-au înregistrat în rândurile muncitorilor grave agitaţii pornite din faptul că direcţiunea n-a achitat salariile de 4 luni. Suma acestor restanţe se ridică la 5.400.000 lei… Încă de sâmbătă muncitorii au căutat să pornească la luptă împotriva situaţiei create de administraţie. Prinzându-se de veste, direcţia a anunţat legiunea de jandarmi, după ce în prealabil avusese grijă să-i închidă pe cei 500 de lucrători şi lucrătoare în curtea fabricii. În cursul ultimelor zile, câteva sute de lucrători şi lucrătoare s-au dus la Camera de Muncă unde au protestat contra neachitării salariilor şi nerespectării angajamentului de muncă. Muncitorii au arătat că, în timp ce toţi funcţionarii străini ai fabricii, salariaţi cu sume fabuloase, sunt plătiţi la timp şi în timp ce casierul întreprinderii a deschis din beneficiile realizate un mare magazin în localitate, ei, care sunt retribuiţi cu salarii de mizerie, sunt lăsaţi de patru luni muritori de foame.

…Pentru ca opinia publică să ştie de ce există situaţia asta la fabrica Găvana vom arăta că individul Isac Cziudnowsky nu are nici pregătirea, nici cultura necesare introducerii principiilor marii industrii şi protecţiei muncitorilor… S-a născut în Polonia în 1895, a absolvit 4 clase, a încercat diverse meserii vagabondând prin toată Polonia, a reuşit să devină maistru urzitor şi a venit în ţară în 1929. Nu ştim cum a ajuns directorul textile Găvana unde, alături de o şleahtă de venetici asemenea lui – unii chiar foşti hamali ca Moise Wodovos, ajuns casier – îşi bate joc de tot ce este străin de crezul său.”

În replică, „Gazeta argeşenilor”, în numărul din 10 mai 1934 (director-proprietar Vasile A. Purcăreanu, foarte apropiat cercurilor liberale; Iancu Purcăreanu era unul dintre fruntaşii liberali la nivel local), le lua apărarea patronilor de la Găvana acuzându-l pe directorul Presei de agitaţie şi şantaj: „Agitaţia de la Fabrica Textila Găvana”.

„În ziua de 28 aprilie (1934 – n.r.), câteva sute de lucrători de la Găvana, în mare majoritate femei, s-au îndreptat spre oraş, având în fruntea lor câţiva agitatori, şi s-au oprit în faţa Camerei de Muncă. O foaie locală, a lui Vlad Furtună (e vorba despre Presa – n.r.), care i-a mai şantajat pe cei de la Găvana scriind despre această întâmplare, afirmă că lucrătorii au pornit in corpore spre oraş, îndreptându-se spre Camera de Muncă pe care au înconjurat-o. Adică întocmai ca la un asediu!

Şi de ce atâta tărăboi? De ce atâta mărşăluire şi desfăşurare de forţe? Căci s-a chemat telegrafic dl. subinspector al muncii din Târgovişte (care probabil înlocuia Camera Muncii piteşteană „vacant” – n.r.), s-au pus în picioare prefectul judeţului, maiorul de jandarmi, poliţaiul oraşului, preşedintele desfiinţatei camere de muncă, secretarul, vicepreşedinţii şi alţii. Cu ce erau vinovaţi conducătorii fabricei de s-au

răsculat şi au pornit atâţia lucrători spre Piteşti, înconjurând ca în timp de răzmeriţă localul Camerii de Muncă?”

„Fabrica nu le spune: nu vreau să vă achit salariile. Ea le spune: deocamdată nu pot să vi le achit integral. Şi cu sila ea nu ţine pe nimeni; dacă unii cred că în altă parte ar putea găsi patroni care să le achite la zi, n-au decât să plece! Pe martie fabrica le achitase mai mult de jumătate din salariu şi pentru rest ceruse să i se dea un răgaz… Dar o parte dintre lucrători sau, mai bine zis, câţiva agitatori au preferat să plece în marş forţat spre Piteşti, ca şi cum cine ştie ce li s-ar fi întâmplat… Toată furtuna, toată răscoala a fost pentru că nu li s-au plătit la timp salariile… Ca şi cum aceşti lucrători nu ar şti că până şi funcţionarii statului nu mai sunt astăzi plătiţi la zi. Ca şi cum nu s-ar şti de toată lumea că sunt în ţară o mulţime de întreprinderi şi mai ales cele petrolifere la care lucrătorii nu şi-au primit salariul de 3-4 luni. Ca şi cum fabrica de la Găvana i-ar trage ea de mânecă şi i-ar sili să lucreze fără plata la zi…”

Dar „Gazeta argeşenilor” nu se limitează la a decredibiliza şi înfiera pe oricine ar cuteza să critice starea de lucruri de la Fabrica Găvana. Într-un alt articol intitulat „Camera de Muncă şi Fabrica de Ţesătorie de la Găvana”, Gazeta deschide o polemică pe o întreagă pagină, pe teme găvăniste, cu Presa, susţinând că Vlad Furtună („individul Romulus Ionescu”) a instigat Camera de Muncă împotriva competentei conduceri a Găvanei, acuzându-l că a înfăţişat fabrica Găvana ca pe o cetate de tortură a elementului românesc, de multele tragedii întâmplate în interiorul fabricii, de rapida îmbogăţire a străinilor. În acelaşi articol, Gazeta ţine să remarce că Presa, „cântând pe coarda naţionalismului ieftin… pomeneşte a nu ştiu câta oară de un grup de streini veroşi care s-au îmbogăţit din munca românilor… pe când bieţii acţionari ai acestei fabrici despre care se spune că s-au îmbogăţit şi care nu au primit de la înfiinţare până azi, adică timp de 10 ani, niciun dividend, fac să trăiască peste 1.000 de lucrători români cu familiile lor”. Cât despre străini, susţine Gazeta, aceştia „sunt 36 de specialişti la 1.000 lucrători români, specialişti care pentru moment nu pot fi înlocuiţi, negăsindu-se astfel de specialişti în ţară”.

Se vede clar abordarea pro-patronală a „Gazetei argeşenilor” pentru care scuza principală este… criza! Şi ca argument (şi scuză) pentru neplata salariilor timp de două luni se serveşte de alte exemple nefaste de întreprinderi care nu-şi plătiseră muncitorii câte 3, 4, 5 sau chiar 6 luni! Frumoasă logică! Omeneşte vorbind, este absolut degradant acest mod de a prezenta nişte fapte, de a trata cu dispreţ nevoile primordiale ale lucrătorilor a căror satisfacere depindea de plata regulată a unor salarii de mizerie (nivelul mizerabil al salarizării lucrătorilor este dat în continuare). Dar este grav şi dezinteresul oficialităţilor statului la nivel judeţean şi comunal, este grav faptul că până şi Camera de Muncă fusese închisă… Ce mai puteai (şi mai poţi) spera de la ţara asta?

Pe lângă „Gazeta argeşenilor”, despre cât de bine mergeau lucrurile la Fabrica Găvana scria un reportaj MorjanArgeş în gazeta „Fulgerul”, al cărei patron era. Remarcăm că programul editorial al Fulgerului de pe frontispiciu era „Biciuirea moravurilor, înfierarea desfrâurilor, combaterea samavolniciilor şi stigmatizarea mârşavilor”… Frumos şi revoluţionar program, am zice, numai că articolul „O vizită la Fabrica de ţesătorie Găvana” semnat, cum ziceam, de MorjanArgeş, patronul publicaţiei, era în totalitate o tămâiere a conducerii fabricii şi o prezentare în roz a situaţiei de-acolo:

„Mânat fiind de interese cu totul particulare în împrejurimile oraşului Piteşti, din curiozitate m-am abătut şi pe la fabrica de ţesătorie din Găvana, pe care mulţi din locuitorii acestui oraş n-au avut fericita ocaziune de a o cunoaşte. Cu toată amabilitatea şi drăgălăşenia care îl caracterizează, dl. Vodovos, şeful biroului personal şi casierul sus-numitei fabrici, s-a pus la dispoziţia mea conducându-mă pretutindeni şi dându-mi tot deodată toate informaţiile tehnice ce m-ar fi putut interesa.

Într-adevăr, începând de la birouri şi sfârşind cu atelierele de ţesătorie, vopsitorie, filetaj, împachetaj etc., am constatat curăţenia şi regularitatea cea mai desăvârşită posibil. Pretutindeni ordine şi muncă intensă, fiecare avându-şi rostul lui. Închipuiţi-vă, vă rog, un stup enorm de albine şi veţi avea impresia cea mai adevărată a acestei fabrici – aceasta graţie conducătorilor săi, oameni capabili şi cunoscători în materie. Faţă de alte fabrici similare din ţară m-a surprins numărul destul de mic al străinilor aduşi ca specialişti în comparaţie cu numărul covârşitor al românilor şi româncelor, lucrătoare şi specialişti care în vremea aceasta de criză accentuată au posibilitatea ca muncind să vieţuiască vremurilor prin care trecem.

Din tabloul comparativ, pus cu toată bunăvoinţa la dispoziţia mea de dl. Vodovos, găsim pe anul 1931 40 de străini faţă de 528 de români, ca să poată întări spusele noastre. Fabrica ţese numai bumbac şi cele 264 de războaie mecanice au un randament de 15-20 de mii metri de pânză în timp de 24 de ore, o cantitate apreciabilă dat fiind numărul mic şi cantitatea redusă a cumpărătorilor de astăzi. Cu o deosebită plăcere menţionez că pe lângă sus-numita fabrică funcţionează şi o şcoală de adulţi condusă cu deosebită râvnă şi pricepere de d-na Tomislav, care pe an ce trece dă număr tot mai mic de analfabeţi şi analfabete, atât spre folosul fabricii, cât şi al lor. Dispensarul fabricii şi îngrijirea bolnavilor este sub directa supraveghere a d-lui Raiştat, cunoscutul doctor piteştean.

Multe încă ar fi de spus despre această fabrică, foarte multe, spaţiul însă nu ne permite deocamdată de a o descrie mai pe larg. Sperăm însă să revenim în numerele noastre viitoare când vom descrie mai pe larg activitatea ei care, sub direcţiunea şi priceperea d-lui inginer-şef Holzman şi a d-lui director Czudnowsky, oameni de mare valoare, tinde să se mărească şi să se perfecţioneze tot mai mult spre binele ţării şi al sutelor de nevoiaşi care îşi câştigă în felul acesta, în mod cinstit, pâinea de toate zilele”.

Aşadar, după „Fulgerul” şi al său director-proprietar, la Fabrica Găvana toate erau bune şi frumoase, ca să subliniem: „pretutindeni ordine şi muncă intensă, fiecare cu rostul lui şi asta graţie conducătorilor săi, oameni capabili şi cunoscători în materie”…

Ei bine, aceeaşi realitate a Fabricii Găvana este redată de ziarul Presapuţin” diferit, astfel:

Pârâie şandramaua

Nu mult după ce noi am deschis focul contra acestei industrii parazitare am remarcat un efect salutar prin faptul că lucrătorii, încurajaţi de demascarea conducătorilor din această industrie, au început să se mişte, reclamându-şi drepturile şi ameninţând cu grevă generală dacă nu li se vor satisface doleanţele… Mai mulţi lucrători care nu şi-au primit salariile au făcut cereri în justiţie… Ca urmare, Societatea Naţională de Credit Industrial din Bucureşti a aplicat un sechestru asigurator fabricii pentru suma de 13 milioane lei, pe care fabrica o datorează numitei societăţi…

Cine speculează muncitorii români?

Conducătorii fabricii, care sunt în mare parte străini, pentru a fi puşi la adăpost de un eventual control sau şicane din partea organelor de control ale Ministerului Muncii au găsit cu cale să angajeze de formă un funcţionar care este rudă direct cu inspectorul Narly de la Inspectoratul Muncii din Târgovişte care primeşte pentru protecţia muncitorilor români frumoasa sumă de 30.000 (treizeci de mii! – n.r.) lei lunar salariu care  din informaţiile pe care le avem intră în punga fericitului inspector… Inspector care, atunci când a fost invitat de delegaţii Camerei de Muncă din circumscripţia Piteşti să dea relaţii în legătură cu ancheta întreprinsă la fabrică, a refuzat să se prezinte fără a motiva temeiul acestui refuz. Delegaţii Camerei de Muncă şi-au continuat ancheta, întocmind un raport pe care l-au înaintat Ministerului Muncii. Din raport rezultă că în această fabrică sunt întrebuinţaţi lucrători de 14-15 ani care lucrează fără întrerupere 11 ore, lucru nepermis de legea pentru protecţia muncii.

 Căminul în infecţie şi lipsa de ajutor medical

Ca la toate industriile mari, fabrica este obligată să aibă la dispoziţie un post de prim ajutor medical pentru cazuri de accidente, ceea ce fabrica nu are, ca şi un cămin pentru odihna lucrătorilor. Căminul fabricii se află într-o stare de neagră mizerie, infecţia întrecând ceea ce poate concepe mintea omenească. Nimeni nu s-a sesizat, nici chiar organele sanitare care au datoria să constate starea insalubră  a localului şi focarul de infecţie pe care conducătorii fabricii îl pun la dispoziţia vlăstarelor tinere care îşi odihnesc aici trupurile istovite de muncă.

În numerele următoare vom prezenta faptele pe care bestia Czudnowsky le săvârşeşte în birourile fabricii cu unele funcţionare de tristă reputaţie ca d-rele D.T.L. şi F… fapte săvârşite în complicitate cu Moise Wodovos, casierul fabricii care în Tighina aducea bagajele la gară şi lustruia ghetele pietonilor, iar astăzi sfidează fără bun-simţ munca altora din veniturile cărora se plătesc poftele bestiale ale gangsterilor industriei din Găvana.”

Diferenţele mari de constatare, viziuni şi abordare gazetărească a situaţiei de la Fabrica Textila Găvana au constituit un adevărat punct de interes în epocă, ziarul Presa chiar întreţinând interesul cititorilor săi prin anunţuri de tipul: „Din cauza lipsei de spaţiu continuăm în numărul viitor cu Scandalul de la Fabrica Textilă Găvana”.

Textila Găvana, Fake News şi calomnie prin presă. Şantajul şi… 100 metri de pânză?

În perioada în care un mare jurnalist, Pamfil Şeicaru, devenise cunoscut prin răuvoitoarea sintagmă „şantajul şi etajul”, acuzaţiile de şantaj prin presă au fost aruncate de publicaţiile pro-patronale cu sprijinul „presei năimite” din Bucureşti (adică Universul şi Dimineaţa) asupra lui Vlad Furtună care la rândul său a contraatacat cu o adeverinţă şi un denunţ la Parchet. Din păcate, n-am găsit niciun fel de documente despre cum s-a desfăşurat un eventual proces de calomnie, dar „adeverinţa” v-o oferim în continuare:

Spulberarea unei calomnii

Ziarele Universul şi Dimineaţa din 28 aprilie (1933 – n.red.), la rubrica Ştiri şi fapte din Piteşti publică un articol extrem de ofensator la adresa subsemnatului, acuzându-mă că pentru a înceta campania începută contra Fabricei Textile Găvana aş fi propus şi încasat de la numita fabrică suma de 10.000 lei şi că fabrica în urma acestui fapt s-a adresat Parchetului, plângându-se pentru şantaj. Întrucât cele relatate de corespondentul sus-ziselor ziare Vasile Purcăreanu sunt calomnii cu care numitul obişnuieşte să-şi servească cititorii pentru a mă defăima ca urmare la o veche ură personală, pentru spulberarea lor dau publicităţii cele ce urmează:

Secretariatul Parchetului Argeş

Certificat

prin care subscrisul certific că atât în ultimele zile, cât şi azi, 30 aprilie 1933, nu s-a depus nicio reclamaţiune de către Fabrica Textilă Găvana contra d-lui Vlad Furtună, ziarist din Piteşti, pentru delictul de şantaj ce ar fi săvârşit în contra numitei fabrici. Pentru care am eliberat prezentul certificat conform cererii ce ni s-a făcut. Secretar (ss) T. Popescu. Nr. 3514/30/IV/1933.

Această dezminţire a fost trimisă d-lor Em. Socor şi Stelian Popescu, directorii ziarelor Dimineaţa şi Universul, iar eu personal adresându-mă pentru calomnie prin presă Parchetului de Argeş. Pe viitor nu voi mai răspunde insinuărilor aduse de către acest nevropat, oricare ar fi ele, deoarece nu este prima oară când acesta încearcă să mă defaime, inducând opinia publică în eroare.

Vlad Furtună, ziarist, membru al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti şi Corespondenţi din România”.

Era mai greu de aflat dacă presa pro-patronală (unii ar putea zice pro-evreiască) s-a ales cu ceva, cu o mică atenţie de la Găvana, dar, după cum sunt relatate faptele, foarte probabil că da… măcar cu o atenţie de vreo 100 m de pânză… Oricum, acea FakeNews cum că Fabrica Găvana l-a dat în judecată pe Vlad Furtună a fost dezminţită cu acte în regulă!

Pentru un final nefericit are cuvântul… „Cuvântul Argeşului”

La început de 1937, „Cuvântul Argeşului”, pe un ton de triumf, a ieşit în ediţie specială la 5 ianuarie cu titlu mare pe prima pagină: „Închiderea forţată a Fabricei de Textile GĂVANA”. Subtitlul era şi mai trist: „800 de lucrători lăsaţi pe drumuri, 2.800.000 lei salarii datorate lucrătorilor, 2.000.000 lei datorate fiscului, 120.000 lei reţinuţi pentru timbre şi neplătiţi Casei de Asigurări Sociale. Fuga patronilor jidani. Toleranţa autorităţilor. Camera de Muncă închisă”.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1936, în ajun de sărbători, când tot creştinul îşi grijue de-ale casei, într-un chip strigător la cer, agonia tolerată de toate guvernele ţării în safe-urile ruginite ale bandei galiţiene din fruntea fabricei Găvana a luat sfârşit. Autorii „organului bilunar de luptă naţională şi informaţie cinstităCuvântul Argeşului” adaugă un „scurt istoric” al afacerii tenebroase de la firma Găvana, de fapt o inventariere angajaţilor fabricii şi nivelelor de salarizare a acestora pe criterii profesionale, politice şi… confesionale: „Sunt ani de zile de când, într-o stare de continuă ebrietate materială, aşezământul industrial din Găvana, condus de o bandă iudeo-comunistă, îşi bate pur şi simplu joc de lucrătorii români şi de obrazul ţării”. Dă în continuare în cifre întregul sistem de salarizare şi proporţia numerică a elementului conducător şi a celui lucrător:

Conducerea: 6 directori, toţi evrei, salarii 60.000 lei lunar.

Funcţionari: 90% evrei, salarii 6.000-16.000 lei lunar; 10% creştini, salarii 2.000-5.000 lei lunar.

Maiştri: 50% streini paşaportari, salarii 6.000-10.000 lei lunar; 50% creştini, salarii 2.000-5.000 lei lunar.

Ajutori maiştri: toţi creştini, salarii 2.000-6.000 lei lunar.

Lucrători: 95% români, salarii 30 lei pe zi; 5% streini, salarii 120-160 lei pe zi.

Faţă de acest tablou e uşor de văzut starea de batjocură în care s-a aflat lucrătorul român în fabrica asta. Chiar şi aşa, cu lefuri mizere, bietul român ar fi fost mulţumit dacă ar fi fost plătit la timp”.

Ei, n-a fost să fie…

Lasa un raspuns