Cardurile de acces în parcarea supraetajată din Mioveni se pot ridica

0
441

De la 1 februarie, parcarea supraetajată de la Piaţa Dacia va funcţiona cu taxă. Persoanele care au depus deja cereri de atribuire pentru un loc cu plată pot veni, începând din această zi, la casieria de la parterul parcării supraetajate pentru a achita contravaloarea abonamentului şi pentru a intra în posesia cardului de acces. De asemenea, cei care doresc să depună cerere pentru locurile rămase libere sunt aşteptaţi să vină pentru a-şi alege un spaţiu de parcare, în funcţie de preferinţe şi disponibilitate. Cererea pentru atribuirea unui loc de parcare se poate obţine de la sediul S.C.S.Ed.C. Mioveni SRL, societatea care administrează parcarea, sau din incinta parcării, de la casierie (postul de pază).

Pentru eliberarea abonamentelor este obligatorie prezentarea, în original, a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare al maşinii din care să rezulte inspecţia tehnică periodică valabilă, poliţa RCA.

Programul pentru următoarele zile:

Vineri, 20 ianuarie: 8-17

Sâmbătă, 21 ianuarie: 8-12

Luni, 23 ianuarie: 8-17

Marţi, 24 ianuarie: 8-17

Miercuri, 25 ianuarie: 8-17

Amplasată pe strada Stadionului, parcarea supraetajată are 344 locuri repartizate astfel: parter – 62, etajul I – 93, etajul II – 93, etajul III – 96 şi 16 spaţii comerciale.

Reamintim că din data de 23 decembrie 2015 această parcare funcţionează cu titlu gratuit (pentru o perioadă determinată), atât pentru comercianţii din zonă, cât şi pentru locuitorii oraşului.

Astfel, la parter, pentru o oră de staţionare, taxa (pe bază de cartelă) este de 1 leu.

Taxele de parcare pe bază de abonamente pentru persoanele care domiciliază în blocurile F1, F2, F3, F4, F5A, F5B, P1, F9, E1, E2, E3, E6, G1, G2, G3 (scările A, 7, 8, B, C, D şi E), V1, V1 (strada Hanul Roşu, scara F) vor fi:

– un abonament pentru o lună – 50 de lei;

– pentru 3 luni – 130 de lei;

– pentru 6 luni – 240 de lei;

– pentru un an – 360 de lei.

Taxele pe bază de abonament pentru persoanele care nu domiciliază în zona apropiată parcării (blocurile mai sus menţionate) sunt următoarele:

– un abonament pentru o lună – 60 de lei;

– pentru 3 luni – 160 de lei;

– pentru 6 luni – 280 de lei;

– pentru un an – 430 de lei.

Taxele pentru etajul III al parcării: 1 lună – 30 lei, 3 luni – 80 lei, 6 luni – 140 lei, 12 luni – 215 lei.

ABONAMENTELE NU SUNT TRANSMISIBILE!

Intrarea în parcarea supraetajată pe bază de cartelă, precum şi accesul pe bază de abonament implică acceptarea şi respectarea în totalitate a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al acesteia.

F.O.

Lasa un raspuns