Călin Popescu Tăriceanu a încheiat seria vizitelor electorale cu județul său de suflet – Argeșul

0
52

Este județul de care se leagă începuturile carierei sale de inginer stagiar. Angajat fiind la Direcția Apelor Argeș-Vedea, a avut oportunitatea să cunoască foarte bine realitățile acestor locuri și, mai ales, să îndrăgească oamenii, tradițiile și obiceiurile zonei.

 

#Primarii din Oarja și Dragoslavele, cu sufletul alături de ALDE și Călin Popescu Tăriceanu

Prima oprire făcută a fost la Oarja, acolo unde au fost întâmpinați de primarul Constantin Bîlea, un edil cu sufletul alături de echipa ALDE și Călin Popescu Tăriceanu. Fiindu-i cunoscută pasiunea pentru fotbal, președintelui Senatului i-a fost dăruit un tricou al echipei locale. De asemenea, tanti Doina i-a așteptat pe musafiri cu un cozonac cum numai dânsa știe să-l facă. Președintele Senatului s-a arătat impresionat nu doar de ospitalitatea gazdelor, ci și de ceea ce a găsit la fabrica Yildiz Entegre România din Oarja.

„Investiția este una foarte mare. Ca unul care merge destul de des prin țară, am văzut multe întreprinderi, dar în cazul acesta am fost foarte impresionat de tehnologiile folosite”, a declarat Călin Popescui Tăriceanu în conferința de presă susținută alături de Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea și secretarul de stat Robert Tudorache – ambii candidați la Parlamentul European, secretarul de stat Gabriel Bratu și primarii din Coșești – Nicolae Pană și Dragoslavele – Ion Băcioiu.

#Călin Popescu Tăriceanu: „Ne găsim în fața unui examen de democrație foarte important”

Tăriceanu a vorbit la Pitești despre importanța crucială pe care alegerile europarlamentare trebuie să le aibă pentru români.„Mesajul pe care vreau să-l transmit alegătorilor este că ne găsim în fața unui examen de democrație foarte important. Alegerile trebuie să fie privite cu tot interesul cuvenit pentru că deciziile care se iau acolo ne afectează viața în mod direct. Nu știu cât de mult conștientizează românii că suntem cetățeni cu drepturi egale. Avem dreptul de a participa la roate deciziile și vocea noastră trebuie auzită. De aceea ALDE trimite acolo oameni de calitate, care au cultură politică, economică și administrativă. Candidații noștri la Parlamentul European – și îl includ și pe Andrei Gerea, care are calitățile de a reprezenta România în chip responsabil și profesionist –  fac parte din elita politică a partidului. Andrei are patru mandate de parlamentar, a fost în două rânduri ministru. Aceștia  sunt genul de candidați pe care îi susținem, plecând de la o idee foarte clară: mergem acolo să ne batem pentru România, să apărăm interesele țării noastre. Acolo nu e un loc de întâlnire a celor blajini și toleranți, ci un loc unde se încrucișează interese naționale foarte puternice. De aceea fiecare parlamentar trebuie să lupte pentru interesele țării din care provine. Sunt mize foarte importante în perioada următoare, trebuie să avem un punct de vedere ferm și oameni care să știe cum să le susțină”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

#Andrei Gerea: „România are nevoie să-și facă auzită vocea, dar vocea să fie în interesul ei”

La rândul său, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, argeșean care se află pe poziția șase pe lista ALDE pentru Parlamentul European, a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă pentru propria țară politicienii care nu-și înțeleg menirea.

„Ce ne-a mânat în luptă în această campanie electorală? Cred că vorbele lui Ionel Brătianu sintetizeză foarte bine crezul nostru. Și spunea așa: <Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru de trecutul său și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeți rolul pe care el trebuie să îl aibă în lume. Fiți cât se poate de modești pentru persoanele dumneavoastră, nu fiți modești pentru persoanele pe care le reprezentați.>.  De aici am pornit, printre altele, și cu sloganul nostru -<Cu demnitate în Europa>-, pentru că, în mod evident, România are nevoie de o reprezentare de o altă factură în Parlamentul European. România are nevoie să-și facă auzită vocea, dar vocea să fie în interesul ei. În niciun caz nu trebuie continuate practicile celor din Opoziție care au făcut foarte mult zgomot, care au proferat minciuni în permanență, care au promovat strict interesele lor politice, în detrimentul celor ale României. Dublul standard cu care România a fost tratată nu mai trebuie acceptat, și mă refer atât la calitatea îndoielnică a produselor, mă refer la dublul standard față de agricultori, la care domnul Cioloș a constribuit din plin cât a fost comisar european și, mai nou, la dublul standard în privința transportatorilor români. Nu mai vorbesc de dublul standard din justiție. Despre corupția din România se plâng țări care s-au confruntat cu cele mai mari scandaluri de corupție. Numai că, în timp ce la alții a fost pusă batista pe țambal, la noi politicienii din Opoziție au avut grijă să își denigreze propria țară, cu consecințele pe care le cunoaștem cu toții. De aceea este absolut necesar ca România să trimită în Parlamentul European pe acei români capabili să le reprezinte interesele. În afară de politicienii din ALDE și PSD, în mod evident, nimeni nu a făcut-o până acum”, a declarat vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea.

#Simona Brătulescu: „Mă bucur că domnul președinte a ales în mod simbolic să încheie campania electorală în Argeș”

După conferința de presă, președintele Călin Popescu Tăriceanu și echipa ALDE au venit în mijlocul piteștenilor, la pas, prin centrul Piteștiului. Vizita electorală a continuat la Câmpulung Muscel, acolo unde președintele Senatului  a vizitat agenți economici din zonă și a stat de vorbă cu oamenii locului.

„Mă bucur că domnul președinte a ales în mod simbolic să încheie campania electorală în Argeș. Asta ne arată că, pentru ALDE, argeșenii sunt foarte importanți. Le mulțumesc primarilor care ni s-au alăturat în eforturile noastre de a întări liberalismul și valorile sale, la fel cum mulțumesc întregii echipe care a pus tot sufletul în această campanie”, a conchis Simona Brătulescu, liderul ALDE Argeș.

Lasa un raspuns