Calculator salarii 2018 – Detalii aici!

0
143

De la 1 ianuarie 2018 au intrat în vigoare prevederile OUG-ului care a adus numeroasele schimbări inedite pentru salariaţi şi angajatori. Printre acestea amintim reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, trecerea contribuţiilor sociale în sarcina salariatului şi reducerea numărului acestora de la 9 la 3: CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă. Celelalte contribuții sociale vor fi abrogate. În plus, OUG prevede și mărirea nivelului venitului brut pentru care se acordă deducere personală de la 3000 lei la 3600 lei.

Acest lucru ar însemna pentru angajator reducerea costurilor salariale totale, inclusiv taxe, cu aproximativ 1 % în cazul în care decide menţinerea nivelului salariului net al angajatului. Dacă însă nu se va renegocia salariul brut astfel încât să reflecte modificările legislative, costurile angajatorului ar scădea cu aproximativ 17%. Măsura ar fi una abuzivă, întrucât salariul net al angajatului ar scădea drastic, chiar și cu 17% procente.

Printre categoriile speciale de angajați care ar putea fi afectați de noile prevederi se numară și cei care erau scutiți de impozitul pe venit, cum ar fi programatorii și cei din cercetare-dezvoltare. În cazul lor, menținerea nivelului net salarial ar antrena costuri suplimentare pentru angajator. ANIS (Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii) estimează costuri suplimentare (neprogramate) de 10% pentru industria IT, care ar putea încetini creșterea acesteia.

Noua structură a contribuţiilor sociale se dorea a fi o simplificare a sistemului actual. În ONG se găsea un articol care prevedea scutirea de la plata CAS a PFA și profesiilor liberale care obțin și venituri din salarii sau pensii. Acest articol a fost însă eliminat, avându-se în vedere consecințele: ar putea conduce la situații de arbitraj fiscal.

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, modul de stabilire a CAS si CASS se va modifica. Astfel, baza de calcul va fi un venit ales, care nu poate fi mai mic decat salariul minim brut.

Un astfel de sistem în care contribuţiile sociale sunt puse aproape în totalitate pe seama angajatului este unul care poate crea confuzii. De aceea, pentru toți cei care vor să facă simulări ale veniturilor pe baza modificărilor din ”Revoluția Fiscală”, Romanian Software și CalculatorVenituri.ro au pregatit un Excel, care ia în calcul și deducerile personale. Il găsiți aici.

Vedeţi AICI calculatorul de salarii

Lasa un raspuns