Călătorii – victime ale „managementului performant” din Gara IAȘI

0
359

*Cristian SABĂU

Mi s-a întâmplat de mai multe ori să vin din Republica Moldova şi să recurg pentru tronsonul românesc de drum Iaşi-Bucureşti-Piteşti la cel mai economic, mai sigur şi mai ecologic sistem de transport: transportul pe şină. Şi pot să spun că cel puţin în ultimii doi ani calea ferată, aşa cum e, sabotată de mai toţi miniştrii (Boagiu, Mitrea, Orban printre alţii, dar mai ales băsescu) şi directorii incompetenţi şi hoţi (trăiască celebrul Nicolaiciuc, vopsit de justiţia română în culorile omului foarte cinstit!), mi-a satisfăcut cerinţele, ce-i drept, defel exagerate.

Aşa s-a întâmplat până într-o duminică, 3 septembrie, pe la ora 17. Deoarece aveam tren spre Bucureşti pe la 23.30, aveam la dispoziţie vreo 6 ore să hoinăresc prin Iaşi, să văd ce mai este pe la cel mai frumos Mall din ţară, poate să văd un film, poate să mănânc o pizza… Ei, frumoase (şi culturale) planuri… Numai că, pentru a putea să le îndeplinesc, condiţia „sine qua BA” era să-mi las pentru vreo 5 ore bagajul (mult, mare şi greu) la oficiul de bagaje. Adică aşa cum am procedat în alte ocazii.

M-am îndreptat cu tot calabalâcul spre oficiul de bagaje cu gândul că vreo câteva ore scap de el şi că, „liber de bagaje”, voi putea să mă deplasez uşooor în centrul oraşului.

Şi de aici încep surprizele. NEPLĂCUTE!

Pe oficiul de bagaje scria clar, să se vadă de la o poştă: „BAGAJE DE MÂNĂ 06-20”!!! Poftim? Cum adică „06-20” când sunt destule trenuri noaptea? Dar asta e, programul este up-datat pentru că… oficiul de bagaje s-a privatizat! Adică (încă) una dintre privatizările alea care vin în folosul cetăţeanului după cum ne tot toacă înţelepţii capitalismului de ultimă generaţie. Şi chiar vin în folosul cetăţeanului! Al cetăţeanului care a „privatizat” oficiul de bagaje din Gara Iași. Se vede clar şi cum a fost adaptat cerinţelor „cetăţeanului” programul, cu un scris de şcolar aproape repetent la caligrafie… Nevenindu-mi să cred, l-am întrebat pe „cetăţeanul bagajist” (nu spun de ce etnie ca să nu se creadă că-s rasist): „Cred că-i o glumă, nu se poate aşa ceva, numai până la ora 8? Şi dup-aia?”. La care cetăţeanul mi-a răspuns cu aplombul tinereţii şi etniei: „Ce, domnu’, nu-ţi ajunge că stau aicea paişpe ore?”. „Nu, nu-mi ajunge, cineva trebuie să fie aici 24 de ore… cum era până mai acum vreun an… Ştie şeful staţiei care-i programul la bagaje?” „Da’ ce, crezi că-s de capu’ meu aicea, sigur că ştie!”

Cam ăsta a fost dialogu’ cu bagajistu’ a cărui etnie n-o dezvălui, dar poate cineva să-l (re)cunoască dacă lasă bagaje în Gara Iași – atenţie! – numai între 06 şi 20!!!

Nerevenindu-mi din uluiala produsă de programul scurt de la bagajele gării ieşene, m-am dus să mă desluşesc pe la mai-marii staţiei. Şi cum am văzut scris mare „RELAȚII CU PUBLICUL” (şi ceva mai mic „Public Relations”), am zis gata, acolo-i de mine şi m-am şi năpustit spre uşa aia! Care uşă, din păcate, la ora 17.30 era închisă (demuuult!) pentru că programul la „relaţionist” era şi mai năucitor decât la „bagajist”: numai de la 6 la 14. Da’ ce, îi poate trece cuiva prin cap că-n Gara Iaşi ar mai fi public şi după ora 14? Nicidecum!

Am mai încercat (fără prea mari speranţe) uşa şefului staţiei, bineînţeles închisă la acel moment. Şi m-am bucurat foarte mult că n-am vreun handicap locomotor care să mă ţintuiască în căruciorul cu rotile, pentru că uşa toaletei pentru persoane cu nevoi speciale nuuu!, nu era închisă cum ar putea crede un cititor răuvoitor, nuuu! Era de-a dreptul BLOCATĂ cu o pubelă de gunoi! Ei, aşa DA, cine poate susţine că în Gara Iași nu există o anumită „logică” a bunei relaţii cu publicul călător? Eu în niciun caz NUUU!

Silit de bagajist, de relaționist şi de şef să rămân în zona gării aproape 6 ore, am fost obligat să intru unde nu-mi place: la McDonald’s. Acolo, la arcurile aurite şi consumând junk-food, mi-am dat totuşi seama de ceva. Mai-marii Gării Iaşi, dar mai ales bagajistul trebuie precis că sunt plătiţi de McDo. Pentru că acolo la McDo erau o groază de călători cu bagaje care ca şi mine, neavând un oficiu de bagaje „valid” în gară, erau obligaţi să adaste pe la McDo, să consume junk-food să se îngraşe şi să plătească mai mult! Trăiască teoria conspiraţionistă!

Aştept totuşi ca oficiul de bagaje din Gara Iași să intre în programul normal! De 24 ore/zi! Clar?!

Lasa un raspuns