„Ca deputat, nu am reuşit să fac prea multe”

0
422

Daniel Constantin: „Ca deputat, nu am reuşit să fac prea multe pentru Argeş!”

• Ministrul Agriculturii recunoaşte faptul că nu vine deloc în Argeş, dar ne spune că… este interesat doar de un nou mandat de deputat!

daniel_constantinDeputatul de Argeş Daniel Constantin trece prin judeţ la fel de rar precum Cometa Halley prin sistemul nostru solar! Argeşenii ştiu asta, iar indignarea şi furia lor vizavi de acest papagal politic, care sufoca electoratul cu promisiuni fără acoperire, sunt la cote maxime.
De fiecare dată când am spus că Daniel Constantin este, din punct de vedere politic, un zero barat, s-au găsit alţii, din sfera politică sau din mass-media deţinută de amici şi rubedenii, care să-i ridice osanale şi să încerce să-l prezinte drept o mare minune a politicii.
Din nefericire pentru toţi aceşti prostovani care, din motive egoiste, au susţinut nulitatea numită Daniel Constantin, însuşi idolul lor de mucava a ţinut să le transmită că sunt extrem de proşti şi mincinoşi. Bine, n-a făcut-o direct cum s-ar fi cuvenit şi cum ar fi meritat, dar iată cuvintele rostite de deputat cu prilejul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Piteşti săptămâna trecută, când s-a aflat în judeţ… ca să aibă de unde pleca:
Nu mă interesează bârfele. Nu vreau să intru în bălăcăreala locală. (…) Pe mine mă interesează doar deputăţia de aici. Eu nu am mai venit aici pentru că sunt multe probleme de rezolvat la Bucureşti. Ca deputat, nu am reuşit să fac prea multe pentru Argeş”.
Nu este senzaţional? Individul acesta care ne cerşea voturile în campania electorală din 2012 ne spune acum că el nu vine în judeţ pentru că are treabă la Bucureşti, dar că… este extrem de interesat de deputăţia din Argeş. Mai mult, deşi lasă să se-nţeleagă că mai vrea un mandat, Daniel Constantin recunoaşte nonşalant că nu a prea făcut nimic pentru argeşeni!
Fabulos! Sau nesimţit. La alegerea dumneavoastră!
D.M.D.

Lasa un raspuns