Ieri, am avut privilegiul să-l urmăresc pe Mihai Coteț, șeful PNL Pitești, aflat într-o spectaculoasă relație orală cu piteștenii. În sensul că le transmitea, verbal și nu în scris, pe rețelele de socializare, cum ne-a obișnuit, ideile zglobii care-l bântuiau mai ceva decât o bântuiau dorințele pe doamna Alina Gorghiu, când își intersecta pașii cu fermecătorii exponenți ai liberalismului, Mihai Voicu și Bogdan Olteanu!
Nu va fi un articol normal, pentru că nimic din ce a spus Mihai Coteț n-a fost normal. Am înregistrat emisiunea, pentru că am vrut să-l mai văd o dată evoluând în fața electoratului pe acest băiat vesel, care vinde uleiuri auto și vrea să ajungă…. De fapt, nici nu contează ce vrea și ce urmărește, pentru că omul este logodit cu eșecul! Și dacă ar candida singur la alegeri, tot sub locul patru ar ieși! Pentru că are ceva unic, care-l face la fel de plăcut piteștenilor ca doi martori ai lui Iehova care le-ar suna la ușa apartamentului dumincă dimineața, la ora 8 00!
Mihai Coteț e narcisist. Se filmează o dată la două zile, trimițând piteștenilor un fel de mesaje erotico – depresive. Adică le spune, cu un tremolo pasional în voce, exact lucrurile pe care el crede că ei vor să le audă! Dacă primește un mesaj pe facebook în care cineva îi spune că ar vrea un parc lângă nu știu ce bloc (chiar dacă în zonă mai sunt trei parcuri!), Coteț îi spune că o să facă el unul, dacă îl vor vota. Dacă doi glumeți îi spun că este nevoie de un teren de sport în Găvana, liberalul Coteț le spune că el l-ar fi amenajat de mult, dar nu-l lasă primarul PSD (deși în zonă nu există teren pentru două locuri de parcare, darămite pentru un teren de sport!)!
Ieri, în emisiune, Mihai Coteț a avut momente de ,,geniu”. Nu doar că a avut un discurs coerent ca o melodie a lui Nicolae Guță, dar a reușit de multe ori să se contrazică singur, la fiecare două minute.
Chiar dacă am văzut multe în 25 de ani de presă, trebuie să recunosc că Mihai Coteț este unic. Probabil este și irepetabil pe scena politică piteșteană, fiindcă astfel de oameni, care n-ar putea spune exact ce caută ei în viața lor, apar o dată la 10 generații!
Iată exemple din profunzimea tulbure a acestui băiat cu nume sonor de pictor renascentist, Mișu Coteț:
,, Nu sunt locuri de parcare? Pai ce să facem, dacă am retrocedat fiecare centimetru pătrat de teren? (…)Ar fi trebuit să ne exercitam dreptul de preempțiune și să cumpărăm aceste terenuri! (…) Dacă mă întrebați pe mine, acele terenuri nu ar fi trebuit sa fie retrocedate niciodată! Ele trebuiau să rămână în proprietatea municipalității!”
Ați mai auzit vreodată un liberal, deci un reprezentant al partidului care, cel puțin la nivel declarativ, și-a făcut din garantarea dreptului la proprietate o adevărată religie, SĂ SE PRONUNȚE ÎMPOTRIVA PROPRIETĂȚII PRIVATE?! Împotriva reparației abuzurilor comise împotriva piteștenilor de regimul comunist de tristă amintire?!
Mihai Coteț critică municipalitatea pentru că a restituit, de-a lungul ultimilor 15 ani, terenurile adevăraților proprietari! Așa ceva? Brătienii se zvârcolesc în morminte!
Bine, el, ca vânzător de uleiuri, habar nu are că nu putea fi blocat procesul de restituire, pentru că instanțele, cum s-a și întâmplat în sute de situații, ar fi dat dreptate proprietarilor de drept, care-și revendicau imobilele în baza legii!
În continuare, Mihai Coteț s-a simțit dator să spună și alte și alte prostii, că era totuși păcat să tacă : ,,Sunt terenuri care sunt vecine cu terenurile municipalității, care nu se cumpără. De ce nu se cumpără? Pentru ca nu sunt interese! (…) Ar trebui să cumpărăm tot ce ni se oferă ca teren, asta le spun mereu în Consiliul Local!(…) ” După două secunde, spune însă altceva: ,,Orașul asta nu are bani să facă investiții!”
Vă dați seama ce mentalitate are șeful PNL Pitești, vizavi de achizițiile și proiectele imobiliare ale Municipalității ? Nu i-o fi spus nimeni că Primăria nu cumpără terenuri pe baza de ,,interese” ci pe baza de studii, oportunități etc.? Mi-e și frică să mă gândesc ce ar face un astfel de om și gașca lui, dacă ar ajunge vreodată să aibă putere de decizie!
Deși am fost foarte atent, Mihai Coteț n-a scos un cuvânt despre cei 100 de miliarde de lei încasați de firma fratelui consilierului județean PNL, Narcis Sofianu, de la Termoficare, pe vremea primarului Tudor Pendiuc, penal celebru cu care clanul PNL Sofianu avea relații deosebit de strânse! În fine, corb la corb nu-și scoate ochii, așa că nici Coteț n-a fost vocal pe subiectul Sofianu – Termoficare – Tudor Pendiuc!
Când a venit vorba de parcuri, lui Mihai Coteț i-a dat cu ,,NT”, ca la Fazan! Pentru că Piteștiul este plin de parcuri superbe, spectaculoase, pline zilnic de tineri și pensionari. Oricât ai fi de ciufut, nu poți contesta asta fără să te faci de râs și să-ți iei o porție de înjurături binemeritate de la oameni.
Așa că, aici, Coteț de la PNL a adoptat altă tactică, în egală măsură parșivă și tembelă : ,,Parcurile sunt foarte frumoase, nu pot sa comentez! Dar nu există autobuze care să facă legătura între aceste parcuri și cartierele orașului, așa că piteștenii din cartiere nu pot să meargă în parcuri!”
Ce zici mă, Drupi? Dacă ai fi băut ceva înainte de emisiune nu era o scuză, dar era o justificare pentru acest delir scurt, dar intens!
Dacă piteștenii vor să meargă în parcuri, nenea Coteț, ei merg în parcurile din cartierele lor : În Trivale avem parc la Leagăne, parc la Complexul al Doilea (în spate la Profi), parc în Pădurea Trivale, avem Grădina Zoo etc., în Centru avem Expo Parc, avem Parcul 1907, avem parcul de la Finanțe, avem parc în față la Brătianu, în Prundu sunt fără număr, în Exercițiu la fel, și pe Craiovei sunt, fără a mai vorbi aici de Parcul Ștrand, de Super Parcul Lunca Argeșului etc.
Nu există, nicăieri pe planetă, un sistem de autobuze care să ducă locuitorii dintr-un cartier, care locuiesc lângă un parc, în alt cartier, lângă alt parc. Ce să facă, schimburi de experiență pe problematica dendrofloricolă? Se stă altfel pe bănci în parcuri diferite? Diferă umbra?
În fine, omul este maxim! Este plin de o exuberanță veselă, care ar impune rețetă compensată :,,Eu as fi avut alta viziune pentru ce trebuie făcut la Pitești. Dar dacă Constituția spune ca doar prin alegeri și prin intermediul partidelor politice se poate….”
Aici mărturisesc că n-am înțeles ce a vrut să spună bossul liberalilor piteșteni. I-ar fi plăcut să fie numit mare șef la Pitești, nu-i plac colegii de partid, ar vrea să nu mai existe alegeri și să ajungă la putere prin metode nedemocratice, la care mulți d’ ăștia ca el, mici și frustrați, visează în secret? Mister total!
Mihai Coteț a vorbit mult, trebuie să recunoaștem. Dar a vorbit prost, așa cum a făcut-o mai mereu.
De ce? Pentru că așa fac cei care nu pot să prezinte comunității fapte, reușite, succese, ci doar vorbe goale, demagogie, fonfleuri!
Ăsta este motivul pentru care, după cum puteți vedea, Mihai Coteț face zeci de fotografii cu liberali cu funcții, dar mai ales cu nume. Se legitimează astfel, parazitând popularitatea ălora, cu speranța că, într-o zi, va ajunge și el cunoscut și nu va mai fi confundat de piteșteni cu un șofer de uber ieșit din tură!
D.M.D.