BLACK FRIDAY 2018 – Cum sa scapi de tepe si promotii false!

0
105

BLACK FRIDAY atrage mii de clienti dornici de reduceri. Dar, avertizeaza specialistii, există multe inselatorii care tin de marketing.

Cumparatorul trebuie sa verifice foarte bine preturile. Orice comerciant care anunta o reducere de pret trebuie sa o raporteze la pretul de referinta practicat in acelasi spatiu de vanzare pentru produse identice. Pretul redus trebuie sa fie inferior pretului de referinta. Pretul de referinta reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus.

De asemenea, cumparati numai ceea ce corespunde cu adevarat dorintelor si nevoilor dvs, citind cu atentie caracteristicile produsului.

Daca se intampla ca produsul cumpărat sa prezinte un defect, cumpărătorul are dreptul, după cum stabilește legislația din țara noastră, la repararea ori înlocuirea produsului și, în anumite situații, chiar la returnarea banilor plătiți comerciantului.

In cazul cumparaturilor on-line, ANPC va sfatuieste sa verificati stocul existent, pretul afisat pe site si daca acesta este integral (contine sau nu TVA), precum si daca pretul include si costul de livrare.

Comerciantul este obligat sa informeze corect si complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informatii:

  • Datele de identificare (denumirea, adresa postala si electronica, numarul de telefon, numarul de inregistrare in registrul societatilor comerciale și cel de inregistrare fiscala etc);
  • Caracteristicile esentiale ale produsului;
  • Pretul cu toate taxele incluse;
  • Cheltuielile de livrare, daca este cazul;
  • Modalitatile de plata si de livrare;
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a pretului;
  • Durata minima a contractului, in cazul contractelor care prevad furnizarea curenta sau periodica a unui produs;
  • Existenta si modul de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala a contractului.

Consumatorul va avea la dispozitie telefonul comerciantului pentru a se informa suplimentar asupra produsului, serviciilor post-vanzare sau asupra conditiilor de livrare. De asemenea, clientul are dreptul de a returna produsul comandat pe internet in termen de 14 zile daca nu este multumit de el, fara sa invoce vreun motiv.

In cazul returnarii produsului, consumatorul isi poate primi suma de la comerciant in termen de 14 zile de la primirea produsului. Rambursarea se face folosind aceleasi modalitati de plata ca si cele folosite de consumator pentru tranzactia initiala, cu exceptia cazului in care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plata si cu conditia de a nu cadea in sarcina consumatorului plata de comisioane in urma rambursarii.

Consumatorul trebuie sa citeasca termenii si conditiile de functionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (in care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeste cu inca 12 luni in cazul in care comerciantul nu a mentionat in format expres despre existenta dreptului de returnare a produselor.

Lasa un raspuns