Bărbatul din Argeș dat dispărut, găsit spânzurat la marginea unei păduri!

0
180

În data de 16 septembrie a.c., JOIȚA ION ADRIAN, de 51 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Moşoaia, județul Argeș, fără a mai reveni. Bărbatul a fost dat dispărut de organele de Poliție, fără a se obține, însă informații legate de starea acestuia.

Un vecin al bărbatului a făcut, însă, în decursul acestei dimineți, o descoperire macabră: un bărbat cu semnalmentele celui dispărut atârna spânzurat la marginea pădurii din localitate, în apropiere de locuința lui Joița Ion Adrian, în stare avansată de putrefacție. Anchetatorii urmează să stabilească daca este într-adevăr vorba despre argeșeanul în cauză. Nu se știe de ce acesta ar fi recurs la un asemenea gest, însă se pare că înainte de dispariția de acasă Joița Adrian ar fi intrat cu mașina de serviciu într-un pom, pe care ar fi abandonat-o. Bărbatul lucra la o firmă de distribuție și locuia cu mama sa, care l-a căutat neîncetat în ultima săptămână.

Lasa un raspuns