„Atelierul” și „Amintiri din Epoca de Aur 2”/ „Dragoste în timpul liber”, filmele acestui weekend la Cinematograful „București”

0
49

Sâmbătă,  4 august 2018, ora 18.00, la Cinematograful „București” din Pitești este programat un film lansat în România în 2018, „L’atelier” („Atelierul”). Regia îi aparține lui Lauren Cantet, în rolurile principale jucând Marina FoïsMatthieu LucciFlorian Beaujean, Mamadou Doumbia și Mélissa Guilbert. „Atelierul”, cel de-al 8-lea film al renumitului regizor francez Laurent Cantet, vorbește despre dificultatea generației tinere de a-și găsi locul într-o societate violentă, ruptă între probleme sociale și politice. Olivia (Marïna Fois), o scriitoare celebră, organizează un atelier de vară la care participă un grup de tineri din sudul Franței. Printre ei, Antoine, un tânăr conflictual și talentat, care rupe dinamica grupului. Olivia este deopotrivă îngrijorată și fascinată de violența lui Antoine și încearcă să-l cunoască dincolo de granițele Atelierului.

Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

          Duminică, 5 august 2018, ora 18.00, e film românesc la Cinematograful „București”, și anume „Amintiri din Epoca de Aur”, partea a doua, „Dragoste în timpul liber”. Un film realizat în 2009, cu Diana Cavallioti și Radu Iacoban în rolurile principale, regia fiind semnată de Ioana Uricaru, Hanoo Höfer și Răzvan Mărculescu. Acțiunea se petrece în România anilor ’80. La primăria dintr-un sat sună telefonul: un politruc de la Centru pornește să inspecteze traseul vizitei de lucru a Tovarășului care urmează să aibă loc în ziua următoare și insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. În Casa Scânteii e fierbere mare: în toate fotografiile oficiale, tovarășul Ceaușescu își scoate pălăria în fața domnului Giscard D’Estaing, iar acest lucru este ideologic in-ac-cep-ta-bil. În același timp, la ușa Crinei sună Bughi și cere o sticlă goală: e tânăr, arătos, dă video la bairamuri și, de la filmele cu Bonnie și Clyde, Crina începe să viseze…

Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

                                                     Manager,

Jean Dumitraşcu

Lasa un raspuns