Armand Chiriloiu a fost somat public să ceară în instanţă anularea tunurilor forestiere în urma cărora el şi soţia au „cumpărat” 10% de la aşa-zişii proprietari!

0
169

Săptămânile viitoare vom pune punct definitiv dosarului de presă Armand Chiriloiu. Finalul va fi abrupt, aşa cum a fost şi ascensiunea acestui individ rău cum noi n-am mai întâlnit altul în judeţul Argeş. O extrem de mare parte din averea lui va fi confiscată de stat, iar el va fi obligat să lupte pentru libertate în instanţă. Mai este doar un pic până la acel moment, când ultimii şase ani de teroare exercitată asupra salariaţilor Direcţiei Silvice Argeş vor fi răzbunaţi cu vârf şi îndesat!

Până atunci însă, Armand Chiriloiu trebuie să răspundă unei noi provocări. Vă amintiţi probabil cu toţii cazul Trelea Rodica, o mişculaţie ordinară în cadrul căreia 10 hectare de pădure au fost teleportate ilegal tocmai din Rădăuţi în zona cea mai scumpă a Argeşului, la Arefu (zona Vidraru!). În acest dosar, Alina Chiriloiu a semnat în fals din partea comisiei de fond funciar Arefu şi a primit, pe fond, 3 ani de puşcărie de la Judecătoria Curtea de Argeş. După ce a fost salvată prin megaintervenţii la Curtea de Apel Piteşti, Alina Chiriloiu a cumpărat, alături de soţul ei, 10% din pădurea transferată de la Rădăuţi la Arefu (unde a fost şi parcelată!). Repetăm: 10%! Dacă vi se pare că seamănă cu deja celebrul comision, atunci deja pricepeţi cum stau lucrurile!

Ei bine, de fiecare dată când a fost întrebat de Trelea Rodica şi de Manole Gheorghe (un alt caz de teleportare a pădurii!), Armand Chiriloiu a pretins că el nu ştie nimic, că nu are nicio implicare. Asta deşi de la Trelea Rodica a primit 10% din suprafaţa transferată ilegal, iar Manole Gheorghe este socrul surorii lui!

Acum, Armand Chiriloiu are ocazia să facă dreptate. Oliver Ioniţă, argeşeanul care a dezvăluit opiniei publice faptul că deputatul Radu Vasilică, unul dintre protectorii cei mai vehemenţi ai lui Chiriloiu, a pus mâna pe o cabană forestieră din zona Transfăgărăşanului, a transmis o adresă Direcţiei Silvice prin care îi cere directorului Armand Chiriloiu ca, „în baza deciziei nr. 15 din 17 oct. 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României şi a împuternicirii Regiei Naţionale a Pădurilor nr. 22560/AC/11.06.2013 înregistrate la Direcţia Silvică Argeş sub nr. 2394/16.05/2013, să luaţi măsura acţiunii în instanţă în vederea constatării nulităţii absolute a următoarelor acte emise de D.S. Argeş:

  • Titlu de proprietate nr. 2681/03.09.2003 – pentru suprafaţa de 10 ha, pe numele Trelea Rodica, proces-verbal de punere în posesie nr. 97/11.06.2003;
  • Titlu de proprietate nr. 6999/22.11.2004 pe numele Manole Gheorghe – pentru suprafaţa de 1,81 ha, proces-verbal de punere în posesie nr. 154/15.11.2004”.

Aşteptăm cu interes să vedem ce decizie va lua Armand Chiriloiu acum când i se cere să-şi facă datoria.

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns