“Aripi pentru Ștefan” – Spectacol caritabil la Teatrul Al. Davila, 8 decembrie 2016

0
403

stefanNumele lui este Ștefan și are 7 ani. Ștefan nu merge la școală ca alți copii de vârsta lui și nu aleargă prin parc sau prin zăpadă, nu face năzdrăvanii și nici nu își supără mama cu obrăznicii. Deocamdată! Căci ambiția lui nu are limite: a reușit să înfrunte un diagnostic crunt ce i-a fost pus la doar câteva luni de la naștere – Sindromul West- și după ani de zile de terapii și tratamente costisitoare și-a dezvoltat parțial capacitățile locomotorii și de vorbire. Acum știe să spună mama și să se ridice în picioare pentru câteva clipe, însă drumul către recuperarea lui completă e unul anevoios, ce implică multiple cheltuieli pe care mama sa nu și le poate permite. Spunem doar mama pentru că doamna Mirela își crește singură copilul…

Și pentru că au nevoie de ajutor, dar vor să și ofere un dar în schimb, micuțul Ștefan și mama Mirela vă invită joi, 8 decembrie, orele 18:00, la un spectacol caritabil organizat la Teatrul Alexandru Davila, în Sala Mare de Spectacole.

Evenimentul intitulat “Aripi pentru Ștefan” va fi prezentat de către binecunoscuta Loredana Costache, director al Casei de Cultură Hîrsești, împreună cu Marius Bălan, silistul vocal de la Teatrul Alexandru Davila, cei doi vor fi onorati de participarea celor mai sonore nume ale muzicii populare precum: Emilia Ghinescu, Nicu Paleru, Ioana Modan Cornea, Elisabeta Turcu, Emilia Dorobanțu și Ansamblul Doruri de Câmpie.

Prestația artiștilor care vor participa la acest concert nu va fi remunerată, cu toții acceptând să participe la eveniment în scop caritabil.invitatie_spectacol_stefan

Costul unui bilet este unul modic, pentru toți aceia ce doresc să facă o faptă bună în preajma sărbătorilor de iarnă.

Pentru detalii, contact şi sprijin

Mirela Sandu (mama lui Ștefan) : 0745907989

RO 61 RZBR 00000 600 15171453

Asociaţia Umanitară Trandafirul Speranţei.

RO 61 RZBR 00000 600 15171453 deschis la Raiffeisen Bank Piteşti

Lasa un raspuns