Aripa de presă a făcăturii politice Pro România îi reproşează Municipalităţii că vrea să repare Piaţa Primăriei la aproape 10 ani de la ieşirea ei din garanţie!!!

0
132

Câteva observaţii despre o decizie de bun-simţ.

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, după consultarea celor de la Urbanism, a unor arhitecţi etc., a decis să demareze lucrări de reabilitare a Pieţei Primăriei (zona pietonală cuprinsă între Primărie, Teatrul „Al. Davila”, Fântâna Arteziană Muzicală şi Curtea de Apel Piteşti).

Imediat, într-un stil populist, abject până la vomă din cauza demagogiei puturoase pe care o degajă, site-ul lui Bogdan Ivan, şeful local al mizeriei politice numite Pro România (partidul panaramelor politice Victor Ponta şi Daniel Constantin!), a început să agite apele, susţinând că se cheltuiesc din nou bani, că una, că alta.

Lucrarea în cauză a fost făcută pe vremea când curvăsărea la Primărie actualul membru Pro România Tudor Pendiuc, zis „Iubăreaţă”! În anul 2009, lucrarea a ieşit din garanţie. Acum suntem în 2018!!!

Într-o ţară în care drumurile se strică la doi ani după finalizarea lucrărilor, să ţi se pară aberant ca o piaţă publică să fie reabilitată la 9 ani după ce a ieşit din garanţie înseamnă ori să fii un jurnalist rău, ori ticălos. Ori să accepţi să mănânci rahat la comanda patronului, lucru descalificant pentru un gazetar.

În piaţa respectivă s-au organizat sute, poate mii de evenimente în aceşti ani. Au fost nu doar concerte, la care s-au instalat scene enorme şi extrem de grele, ci şi evenimente care au necesitat trafic auto greu. Dalele în cauză s-au deteriorat, aşa că reparaţii capitale se impuneau de mult.

Ideea este că primarul Cornel Ionică trebuie felicitat pentru lucrurile foarte bune pe care le face, nu criticat cu argumente false. Pentru că, în nici doi ani de mandat, a reuşit să lucreze pentru oameni, pentru comunitate, cât nu a făcut păcăliciul penal Tudor Pendiuc, de la Pro România, în şase mandate.

Personal, am fost unul dintre cei mai determinaţi (şi vehemenţi!) susţinători ai edilului Cornel Ionică în campania electorală din vara lui 2016 şi sunt cum nu se poate mai mulţumit de lucrurile care se întâmplă la Piteşti în mandatul său.

D.M.D.

P.S. Cât despre ştersul comentariilor, atâta puteţi! C.s.f., n.c.s.f.!

Lasa un raspuns