ARGEȘ: “Zidul Roșu”, monument în cinstea luptătorilor anticomunişti. Târgoviştea i-a ignorat!

0
504

La Valea Mare-Pravăţ, în judeţul Argeş, a fost sfinţit, la sfârşitul săptămânii trecute, monumentul comemorativ “Zidul Roșu” închinat luptătorilor anticomunişti din rezistenţa armată a Muscelului. Grupul a acţionat în nordul fostului judeţ Muscel, între 1949 şi 1958, fiind cea mai longevivă grupare de acest tip din România acelor ani. Organizaţia „Haiducii Muscelului” a reunit şi doi dâmboviţeni: preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu şi nepotul său Traian Marinescu Geagu, pe care, iată, Argeşul îi cinsteşte, nu şi Dâmboviţa!

Anul trecut, consilierii municipali târgovişteni au refuzat să-i acorde titlul de cetăţean de onoare post-mortem studentului Traian Marinescu Geagu – executat de Securitate la marginea drumului spre Câmpulung, chiar în satul natal, Izvoarele, după ce, în noiembrie 1946, a dat foc urnei cu buletine de vot fiindcă s-a încercat falsificarea rezultatului alegerilor. Izvoarele a fost singura comună din România (ulterior înglobată comunei Voineşti) unde s-au repetat alegerile, în prezenţa unor observatori americani. Cât priveşte solicitarea pentru preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu, aceasta nici măcar nu a fost supusă dezbaterii. Păcat, mare păcat că nu ştim să ne apreciem înaintaşii!26 apr Incomod

Vă invităm să lecturaţi o emoţionantă relatare a celor ce s-au întâmplat în ziua inaugurării Ansamblului Monumental “Zidul Roșu” de la Valea Mare-Pravăţ, sub semnătura prof. Radu Petrescu-Muscel, urmaş al preotului dâmboviţeano-muscelean Gheorghe I. Cotenescu.

 

26_incomod«16 aprilie 2016. O zi cu soare, soarele dreptăţii, menită să-i reunească acasă, în Muscelul tragediei de odinioară, pe toţi cei executaţi la Jilava şi fără de morminte cu cei care şi-au pierdut viaţa prin temniţele comuniste, cu cei întorşi în familii mai mult morţi decât vii, rămaşi cu sechele pe viaţă, dar şi cu cei pedepsiţi aparent mai uşor, cu ani mai puţini de închisoare ori reţinuţi administrativ ani de zile.

Ansamblul monumental este format dintr-un metalic zid roşu gigantic, operă de referinţă a sculptorului gălăţean Aurel Vlad, „păzit” de o mai modestă cruce de piatră care ne duce cu gândul la numeroasele astfel de cruci ce împânzesc, din vremuri imemoriale, fostul judeţ Muscel, desfiinţat în anii ’50 de regimul comunist datorită răsunetului luptei dârze a partizanilor conduşi de locotenent-colonelul câmpulungean Gheorghe Arsenescu şi ulterior de fraţii Toma şi Petre Arnăuțoiu din Nucşoara, în perioada 1948-1959. Cea mai longevivă mişcare de rezistenţă armată anticomunistă din întreaga Europă de Est, soldată cu sute de oameni arestaţi, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, inclusiv elevi. Oameni condamnaţi la sute de mii de ani de închisoare. 16 oameni executaţi în 1959 numai din zona Nucşoara, inclusiv trei preoţi. Alţi patru oameni executaţi din zona Câmpulungului şi din Dâmboviţa: studentul Traian Marinescu Geagu de la Izvoarele, executat demonstrativ în 1950, fără proces, doi militari activi de la una dintre marile unităţi câmpulungene (maiorii Dumitrache şi Mihăilescu), în 1952, iar ultimul, iniţiatorul şi conducătorul lor pentru scurt timp, capturat în 1960 şi executat în 1962, cu doar doi ani înaintea golirii închisorilor care împânziseră România, devenită lagăr de concentrare, la presiunile forurilor internaţionale.

Evenimentul, organizat de AFDPR Muscel (preot Marian Dinițoiu) cu sprijinul societăţii civile, al unor personalităţi precum Ana Blandiana, Ion Caramitru, Lucia Hossu-Longin, Liviu Mihaiu, cu consistentul sprijin al unor oameni cu suflet mare precum ing. Gh. Pristavu, Emi Hagi, Adrian Cicu, familia de arhitecţi Coșa, Ion Crăciun şi numeroşi alţii, prin voluntariat, dar şi cu „bănuţui văduvei”, s-a desfăşurat în două etape: o conferinţă în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung-Muscel, urmată de o deplasare la amplasament, în apropierea Mausoleului de la Mateiaş, pe şoseaua ce leagă Câmpulungul Basarabilor de Braşovul teutonic.

Sala arhiplină, „îmbujorată” de multe chipuri tinereşti, cărora li s-au alăturat participanţi de toate vârstele, inclusiv doi dintre partizanii Nucşoarei rămaşi ca prin minune în viaţă, a fost onorată de prezenţa ultimului supravieţuitor al unei familii greu încercate. Doamna Elena Ion Arnăuțoiu, care recent a aniversat o venerabilă vârstă, 97 de ani, este sora celor doi fraţi executaţi, Petre şi Toma, acesta din urmă locotenent de cavalerie în armata regală română. Este şi sora lui Ion, zis Neluţ, tot ofiţer de cavalerie, mort pe frontul de est în 1943, în Crimeea, aruncat în aer de o mină la o patrulare, cu o zi înainte să revină în ţară în permisie. Dar şi sora lui Anton, elev aviator, cu pieptul ciuruit de o rafală trasă la Băneasa de un avion german după 23 august 1944. Cu toţii copiii învăţătorului Ion (Iancu) Arnăuțoiu şi al Laurenţiei, născută Diaconescu. Părinţi arestaţi de nenumărate ori, plimbaţi din închisoare în închisoare, care aveau să moară acolo, fără să-şi mai vadă vreodată copiii.

Doamnei Elena Ion Arnăuțoiu, „neintimidată” de faptul că era singura femeie din prezidiu, i s-au alăturat domnii Florin Tecău – preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Sergiu Rizescu – preşedintele AFDPR Argeş, Octav Bjoza – preşedintele AFDPR şi subsecretar de stat cu problemele revoluţionarilor şi foştilor deţinuţi politici, viceprimarul Liviu Țâroiu, Ion Crăciun – directorul Editurii „Ars Docendi” şi preotul Marian Dinițoiu.

În calitate de organizator, părintele Dinițoiu le-a mulţumit tuturor celor de faţă pentru participare şi a descris modul în care un vis a putut prinde azi viaţă. Printre cei cărora le-a adresat mulţumiri a fost şi dl. Constantin Popescu (Puiu), cu rol important în achiziţionarea terenului pe care s-a amplasat actualul ansamblu monumental.

Dl. Ion Crăciun a evidenţiat importanţa organizaţiei „Haiducii Muscelului” care, mulţumită numeroaselor manifestări desfăşurate în ţară şi în străinătate, a reuşit să pună România pe harta rezistenţei anticomuniste în care până de curând erau mult mai bine cunoscute fenomenele similare din Polonia şi Ţările Baltice. Exprimându-se plastic, o consideră un brand naţional. Aduce la cunoştinţa publicului larg prezenţa multor persoane sosite din alte localităţi, cărora le mulţumeşte pentru susţinere: d-nii Octav Bjoza, Sergiu Rizescu, Mircea Mureşan, Radu Petrescu-Muscel, dr. Corneliu Zeană, preşedintele comitetului de iniţiativă al Asociaţiei Naţionale a Urmaşilor Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Dl. Octav Bjoza şi-a exprimat bucuria de a fi martorul unei reuşite la nivel naţional, onorând cu plăcere invitaţia, venind în locul pe care îl consideră leagănul rezistenţei. Domnia sa a accentuat faptul că toate, dar absolut toate grupările şi organizaţiile de rezistenţă anticomunistă din România au fost distruse de securitate doar prin trădare, nu datorită unor abilităţi ieşite din comun ale securiştilor. Cu tristeţe, a anunţat că din peste 40.000 de foşti deţinuţi politici înregistraţi la începutul anilor ’90 mai sunt în viaţă sub 2.500, iar din 120.000 de urmaşi ai acestora, mai puţin de 40.000. Dar şi mai şocantă este criza morală prin care trece un întreg popor, criză ce se adânceşte pe zi ce trece, inclusiv din cauza importanţei cu totul minore acordate atât de autorităţi, cât şi de mass-media fenomenului rezistenţei armate anticomuniste care a pus în prim-plan demnitatea naţională. Gestul celor atât de puţini care au luptat în munţi, cu arma în mână, susţinuţi de familii, prieteni şi necunoscuţi, a demonstrat că a meritat sacrificiul. Azi am ajuns să exportăm tineri, creiere luminate, devenind tot mai slabi, mai bătrâni, mai puţini. Câţi, de exemplu, Cetăţeni de Onoare avem la Câmpulung-Muscel din rândul partizanilor şi al susţinătorilor acestora? Probabil niciunul.

În continuare, dl. Crăciun a prezentat mesajele venite din partea celor care n-au putut onora invitaţia – d-na Ana Blandiana, dl. Ion Caramitru, d-na Lucia Hossu-Longin, Liviu Mihaiu, mesajul acestuia din urmă fiind succint: „Sunt alături de voi, lupta continuă!”.

S-a prezentat şi un film documentar sugestiv, realizat de d-na Monica Tănase şi prezentat în 2011 la târgul de carte „Gaudeamus”, cu prilejul lansării cărţii realizate prin interviuri succesive luate d-nei Elena Ion Arnăuțoiu.

Dl. Sergiu Rizescu i-a felicitat pe musceleni pentru această izbândă materială şi morală, lansând apelul, în calitatea sa de vicepreşedinte al AFDPR la nivel naţional, la marea sărbătoare de la 7 mai 2016 din Bucureşti, când Lenin de odinioară va fi înlocuit, la vechea Casă a Presei, de monumentul dedicat Rezistenţei Armate Anticomuniste. Un gest simbolic, la poarta de intrare în capitala unei ţări libere. Aminteşte că „Haiducii Muscelului”, conduşi de lt. col. Gheorghe Arsenescu şi fraţii Arnăuțoiu, care le-au dat multă bătaie de cap securiştilor pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, au fost dublaţi, pe versantul nordic, de luptătorii conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu. Şi-a exprimat tristeţea la gândul că de patru ori i-a solicitat audienţă Patriarhului Daniel, dar acesta a preferat să-i trimită să discute cu un vicar, la Biserica „Sf. Antim”. Cât despre prim-ministrul Cioloş, acesta nici măcar n-a răspuns solicitării. Din contră, a luat măsuri soldate cu eliminarea unor facilităţi de care beneficiaseră, pentru suferinţele lor, foştii deţinuţi politici: scutirea de impozit pe clădiri, medicamente (azi doar cele ieftine şi proaste, substanţa de bază). În timp ce manualele alternative de istorie mai acordă rezistenţei anticomuniste doar câteva paragrafe. Suntem „o ţară fără de ţară”, în care nici măcar la televiziuni nu mai apărem pentru că subiectul „nu rentează”.

L-a completat imediat dl. Bjoza, accentuând faptul că domnia sa nu are culoare politică. Intrat de tânăr în închisoare, acolo a fost educat să nu lucreze cu culte, etnii sau partide politice. E inadmisibil, greu de înţeles cum este posibil ca în Polonia catolică să fi fost sanctificaţi zeci de foşti deţinuţi politici, la noi romano-catolicii şi greco-catolicii să aibă deja trei astfel de sfinţi, în timp ce Biserica Ortodoxă Română continuă să facă „dosare”. Deranjează, poate, faptul că unii dintre aceştia au avut, în tinereţe, o anumită culoare politică? Nu voi fi niciodată de acord ca rezistenţa anticomunistă din România să fie fărâmiţată pe culori politice, culte şi etnii. La ea au participat doar oameni care au dorit binele unui popor, al unei ţări ocupate. A apărut Legea nr. 217/2015 care vizează, chipurile, renaşterea extremei drepte la noi. De 25 de ani bat ţara în lung şi în lat. Nicăieri n-am văzut escaladarea extremei drepte. Ne ascundem fără să ne caute cineva! Să nu ne ascundem după degete! Cărţile sfinte sunt pline cu exemple de tâlhari şi femei de moravuri uşoare, oameni care s-au căit şi s-au întors la Dumnezeu, dându-şi viaţa, devenind sfinţi. Din punctul nostru de vedere, s-ar fi cuvenit ca oameni precum Arsenie Boca, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu să fie canonizaţi. De parcă noi, cei care ne-am jertfit tinereţile prin închisori, am avea nevoie ca cineva să ne dea certificate de sfinţi.

Într-un gest simbolic, părintele Dinițoiu, cu mult mai tânăr decât vorbitorul, îl sărută pe obraji, amintindu-i de ţăranul care-l sărutase pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe obrazul pe care îl scuipase un moşier afectat de reforma agrară.

Dl. Bjoza a anunţat că i-a solicitat oficial preşedintelui Iohannis decorarea d-nei Elena Ion Arnăuțoiu.

Aceasta, suferindă, nu a putut sta în picioare, dar a precizat, vizibil emoţionată, că le mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat, benevol, în finalizarea proiectului atât de drag inimii sale, care-i permite azi, la o vârstă atât de înaintată, să aibă unde să ducă o floare şi să aprindă o lumânare tuturor membrilor familiei sale, cărora nu le cunoaşte mormântul, dar care acum revin, simbolic, acasă. De asemenea, le mulţumeşte tuturor consătenilor care n-au pregetat să-i ajute pe cei din munţi, din respect faţă de prea iubitul lor dascăl, Iancu Arnăuțoiu, şi din dragoste faţă de Toma şi Petre Arnăuțoiu. Celor care au contribuit la realizarea monumentului le doreşte multă sănătate şi să fie feriţi de suferinţele noastre. De-acum poate să închidă ochii, ştie că lasă ceva în urmă.

Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu din Coseşti a citit mesajul d-nei Ana Blandiana şi a mulţumit pictorului şi graficianului american Vasile Băleanu, dar şi elevilor săi implicaţi în proiect.

Dl. Radu Petrescu-Muscel i-a răspuns d-lui Octavian Bjoza că, într-adevăr, la Câmpulung-Muscel există până în prezent un singur Cetăţean de Onoare post-mortem, preotul profesor Gheorghe Cotenescu din Stoeneşti, susţinător logistic al lt.col. Gheorghe Arsenescu şi al grupului iniţiat de acesta la nord de Câmpulung, în ianuarie-februarie 1948. Scrisoarea deschisă pe care a lansat-o în 2014, intitulată „Unde sunt cei care nu mai sunt?”, preluată de Agerpres şi lansată pe fluxul de ştiri la 31.10.2014, postată şi pe site-ul UZPR, recomanda redenumirea de străzi şi acordarea de cetăţenii de onoare post-mortem la Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Piteşti (lt.col. Gheorghe Arsenescu, lt. Toma Arnăuțoiu), în Târgovişte şi Voineşti (Traian Marinescu Geagu). În 2015 a extins apelul şi la cele trei cadre tehnice executate în 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, vizând localităţile Câmpulung-Muscel (ing. Nicolae Vasilescu-Colorado), Constanţa (tehnician Dumitru Nichita) şi Galaţi (ing. Aurel Rozei-Rosenberg). Academia Română (prin institutul condus de dl. Radu Ciuceanu) s-a solidarizat, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, Prefectura Argeş, Consiliul Local Argeş la fel. Dar Consiliul Local din Câmpulung-Muscel tace în continuare. Nici măcar nu pune la loc tăbliţele de semnalizare a străzii Haiducii Muscelului, dispărute de trei ani. Crede că monumentul inaugurat azi îi leagă printr-un arc simbolic pe cei care şi-au jertfit viaţa în 1916, nemuriţi în osuarul de la Mausoleul Mateiaş, făuritori prin jertfa lor ai României Mari, de cei care în anii ’50 le-au urmat exemplul. În 1916 au spus „Pe aici nu se trece!”. Azi, în 2016, noi le spunem: „Pe aici se trece!”. „Cu copiii noştri. Se trece ca să le onorăm amintirea, să-i iubim şi să-i respectăm”.

La final, dl. Crăciun a citit poezia compusă de Laurenția Arnăuțoiu în amintirea fiului său, ofiţerul Ion (Neluţ) Arnăuțoiu, mort pe front, care parcă o implora să-l caute în ţară străină şi să-l aducă acasă. Simbolic, el se alătură celorlalţi fraţi, părinţilor, prin numele scrijelite în piatra crucii albe ridicate mai jos de Mateiaș.

A urmat deplasarea la faţa locului. Un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Petre Moşoianu, protopopul de Muscel, a oficiat slujba de pomenire şi s-a sfinţit monumentul. A luat cuvântul d-na arhitect Anca Coșa, care a accentuat continuitatea, prin simbolismul crucii de piatră, dintre trecut, prezent şi viitor, într-un loc sacru, Muscelul, un loc binecuvântat cu schituri, mânăstiri şi biserici, dar şi nenumărate cruci de piatră. Dl. Radu Petrescu-Muscel a amintit că în ziua de 16 aprilie, anul 73 d.H., armata romană a reuşit să cucerească ultima citadelă a evreilor răsculaţi, Massada, iar azi tinerii recruţi israelieni, băieţi şi fete, depun jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Cât de frumos ar fi ca şi la noi, în acest loc simbolic, Mateiașul şi monumentul dedicat rezistenţei anticomuniste din Muscel, unităţile militare din Câmpulung-Muscel să facă acelaşi lucru.

Ulterior, în timpul împărţirii colivei sfinţite, cei prezenţi aveau să constate că printre ziariştii aflaţi de faţă se afla şi un reporter al revistei „Observator Militar” din cadrul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, alături de colonelul Gheorghe Bodea, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Un moment emoţionant, un monument impresionant, care parcă păzeşte Mausoleul Mateiaș, pe post de ultimă redută.

 Radu Petrescu-Muscel

18 aprilie 2016»

Lasa un raspuns