Consiliul Județean Argeș face toate eforturile pentru reluarea transportului public județean de persoane. Toate consiliile județene din țară se confruntă, la acest moment, cu problema expirării licențelor operatorilor de transport din cauza unor modificări legislative.
,,Vrem să vă asigurăm că în aceste zile s-au făcut toate eforturile necesare pentru găsirea soluțiilor legale, pentru că ne preocupă ca argeșenii și, în mod special, elevii să poată beneficia de transportul public județean” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Astfel, astăzi, conducerea Consiliului Județean Argeș a avut întâlniri atât cu reprezentanții ARR Argeș, IPJ Argeș, dar și cu transportatorii pentru reluarea cât mai rapidă a transportului public. În urma discuțiilor purtate, mâine, 21.09.2023, a fost convocată o ședință de îndată a Consiliului Județean Argeș, pentru adoptarea unei hotărâri care va permite reluarea activității chiar de mâine.
De asemenea, în perioada următoare, se va finaliza procedura de licitație pentru noul program de transport la nivelul județului Argeș.