Prin intermediul serviciilor de mediere și consiliere, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (#ANOFM) a reușit să încadreze, pe parcursul anului trecut, 183.849 de persoane în locuri de muncă.- Au fost organizate 1.028 de programe de #formare profesională pentru persoane din grupurile vulnerabile, precum șomerii de lungă durată, tinerii NEET (tineri neocupați și neincluși într-un program de educare/formare) și persoanele din mediul rural.
- 942 de tineri sub 30 de ani au fost încadrați în muncă, iar 15.246 de tineri NEET au beneficiat de subvenții pentru angajare.
- Au fost semnate 40.481 de acorduri de integrare în muncă pentru șomerii de lungă durată.
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat la evaluarea activității ANOFM pe anul 2024, alături de președintele ANOFM Florin Cotoșman. Au fost prezenți toți directorii agențiilor județene din întreaga țară.
ANOFM a intensificat colaborarea cu angajatorii pentru a identifica nevoile de forță de muncă și pentru a promova măsurile de stimulare a ocupării.
ANOFM este o instituție cheie pe piața muncii, iar prin măsurile implementate și cooperarea cu mediul de afaceri contribuie la creșterea gradului de #ocupare.
Pentru perioada următoare, ANOFM are ca priorități dezvoltarea de noi competențe pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă și modernizarea sistemelor informatice pentru a oferi servicii mai eficiente și accesibile.