ANM anunță ploi și ninsori în această noapte

0
100

Meteorologi au emis, luni, o informare potrivit căreia, de la ora 21.00, până marţi la ora 11.00, se vor înregistra precipitaţii, pe alocuri însemnate cantitativ, în aproape toate regiunile ţării.

Vântul va sufla cu putere la munte, în regiunile sudice, sud-estice şi pe litoral, unde va ajunge la 70 de kilometri la oră.

Potrivit meteorologilor, de luni de la ora 21.00, până marţi la ora 11.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, care vor depăşi 10 l/mp şi local 15-20 l/mp.

Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60-70 km/h”, au anunţat meteorologii.

Citește mai multe pe www.stirileprotv.ro!

Lasa un raspuns