Toată viața am crezut că există o limită a penibilului. Că expresia ,,După ce că
prost, mai și semnalizezi,, , reprezintă o exagerare. Ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc, prostia poate fi absolută! Incomesurabilă!
După o campanie electorală demnă de Bălăceanca, în care s-a evidențiat prin faptul că nu știe să scrie corect nici 4 rânduri, că nu înțelege care este rolul primarului într-o comunitate și printr-o incapacitate totală de a înțelege că insultele, hărțuirea, și plângerile penale inepte depuse pe bandă nu reprezintă calea spre succes, ci mai degrabă the road to perdition, Ando 12 clase pare să nu-și mai revină!
Au trecut aproape 3 luni de la alegeri iar pe contul lui de facebook, Ando se laudă că este primarul comunei Albota! Sunt doctori care, pariez, n-ar știi ce rețetă se impune!
Demersurile lui ușor psihotice sunt alimentate în primul rând de nevastă, femeia fiind absolut disperată să scoată ceva din tristul și analfabetul său consort. Jumătatea lui este cea care făcea poze cu el în noaptea alegerilor, declarându-l deja câștigător și oferindu-i un tort cât dezastrul electoral al PNL Albota de mare! Tot la capitolul persoane care nu lasă IQ-ul subunitar al bietului Ando să se odihnească în pace se numără unul dintre colegii săi de serviciu, Ciprian Peter, care nici măcar nu locuiește în Albota, dar s-a implicat trup și suflet în campania electorală, și șeful său de la firma de topometrie și cadastru, Tibi Căpățână.
Ultima aberație a primarului de facebook Ando 12 clase constă într-o avertizare lansată urbi et orbi prin care susține că sunt nereguli pe o pășune concesionată, și anume faptul că se creează un lac, se fac alei de acces etc. Toate acestea, crede Ando, absolvent cu dificultate al unui liceu industrial, contravin legislației în vigoare!
Bine, el face apel la tot ce mișcă în statul român să vină la Albota și, probabil, să facă orice, doar să nu lase administrația și câștigătorul licitației în pace
Este crucial ca toate acțiunile legale să fie respectate, scrie inteligent pe facebook Ando, dovada faptului că în capul lui, lucrurile sunt limpezi ca Oltul după 3 zile de ploaie torențială!
Cum stau lucrurile în realitate? Simplu, extrem de clar și 100% legal!
A existat o licitație, nu s-a prezentat decât o sigură persoană, primarul n-a avut nici o legătură cu procesul, din care s-a exclus complet. Prevederile din caietul de sarcini s-au respectat și se vor respecta integral, deci Ando 12 clase poate face spume la botic cât vrea!
Câteva observații, ca să-l luminăm nu doar pe Ando, care, săracu de el, chiar are nevoie, ci și pe prietenii și susținătorii lui ofticați că, timp de patru ani, au fost eliminați de alboteni din procesul de luare al deciziilor la nivelul comunei.
Nu se creează un lac, cum bate câmpii micul nostru analfabet, pentru că lacul acela există de 500 de ani! Lacul se curăță, se amenajează, ceea ce este cu totul altceva!
Apoi, nu sunt alei betonate, ci drumuri de acces. Așa cum primarul Ion Dumitru a mai amenajat și pentru accesul la toate terenurile agricole, ca să poată ajunge oamenii la recoltă cu tractoarele, camionetele, dubele, mașinile și căruțele, fără să se împotmolească în noroaie.
Ando, se numește progres, tati! Ceva ce tu nu înțelegi, pentru că n-ai școală, n-ai experiență, n-ai capacitate intelectuală suficientă! Capisci?
Pentru asfaltările drumurilor agricole, banii au fost obținuți, prin 2010 – 2012, chiar de la Uniunea Europeană! Doar tu, nevastă-ta și Peter al tău, vreți ca Albota să rămână de căruță!
Problema este că tu ai devenit nu activ, nu incisiv, ci un hărțuitor penibil! N-ai voie să ridici drona peste locuințele oamenilor, peste proprietăți private! N-ai voie să te intitulezi pe facebook primar al comunei Albota, decât dacă vrei să atragi atenția că ai nevoie de atenție din partea organelor abilitate ale statului, respectiv de atenția medicilor!
Împacă-te cu ideea, Ando, ai pierdut! Și 4 ani de acum înainte o să ne vezi râzând de tine pe toți, pentru că la Albota nu ne plac ratații! Știu, ne-a spus Salteluța că ești eroul ei. Plm, la ce-ți folosește? Blonda folosește vrăjeala pe post de chitanță, dacă mă înțelegi?!
În rest, sunt la Albota non stop! Ca să mă asigur că niciodată, dar absolut niciodată, unul ca tine nu va ajunge primar!