,,Ando 12 clase” , de la PNL Albota, cică are un parteneriat puternic cu ,,ministra” Gorghiu care i-a promis că nu va lăsa PSD să-l dea afară din PNL! Cine râde, înseamnă că are simțul umorului!

0
145

Ziarul de Argeș este alături de Alina Gorghiu și PNL în tristele momente pricinuite de grava umilință de la Balul Ancheta, unde s-au făcut remarcați printr-un eșec plenar! Penal, ar spune Mugur Mihăescu, într-o zi bună! Cică nu s-a mai râs așa de PNL din vremurile în care Adrian Miuțescu se lăuda zglobiu că el și PNL vor aduce un miliard de euro în Argeș!

Din nefericire pentru urmașii Brătienilor, la dezastrul de imagine din prezent și la dezastrul electoral viitor contribuie decisiv și media subunitară a IQ-ului liberal din Argeș!

Astăzi, în locul ,,Bancului Zilei”, vă prezentăm o postare și o fotografie.

Postarea este o minune a comunicării online, o dovadă irefutabilă a faptului că orice postare pe facebook se face înainte să fumezi, ca să nu te faci grav de râs!

Postarea, între timp ștearsă, ne dezvăluie că Ando, de la PNL Albota, băiat cu 12 clase și cu un trecut tulbure, prăfuit și greu de redat fără pătrățelul roșu, are un ,,parteneriat puternic” cu doamna ….MINISTRĂ a Justiției” și vor lupta împreună! Liga dreptății, varianta mai pe sărăcie electorală, ce mai!

Și, a mai spus Ando, cică i-a promis Alina Gorghiu, în calitatea ei de ministră, că îl va ajuta cu proiectul de implementare a transportului metropolitan! (Fuck, pare că aici a fumat și ea!).

Ce nu spune acest băiat ușor penibil este că el nu are nici o calitate în comună, iar la alegeri are toate șansele să bată recordul celui mai prost rezultat obținut vreodată de PNL în Albota. Iar în ceea ce o privește pe MINISTRA Gorghiu, cum caraghios îi place să fie numită, ea nu poate influența niciun fel de transport în comun în județul Argeș. Eventual, poate face Centura Piteștiului mai frecventabilă!

În rest, Ando n-a văzut unicorni, dragoni sau femei frumoase în viața lui. A zărit, ca prin fum, faptul că primarul comunei, unchiul și nașul său, ar vrea să-l dea afară din PNL (după care a banghit doi zmei și o zână care jucau table cu un spiriduș!). Noroc că, imediat, din telecomandă, a apărut ministra lui, Alina Gorghiu, care i-a jurat că nu va renunța PNL la el, indiferent câți PESEDIȘTI vor încerca să-l dea afară din PNL!

Vi se pare logic nu? Pe o stradă lungă, îngustă / Se ducea un om, venind / Și-n tăcerea lui adâncă / L-auzeam bolborosind….

Ando, șezi blând, tati! Ion Dumitru, primarul tău, nașul tău, unchiul tău, alesul albotenilor, vicepreședinte al PSD Argeș, nu te va da afară din PNL. Nu doar pentru că nu are cum (PNL egal…complet diferit de PSD!), ci și pentru că în veci nu va găsi un contracandidat mai lejer ca tine. Mai ușor de învins ca tine! Mai simplu de umilit ca tine!

Deci, dragă Ando, nu te stresa! Primarul tău te vrea oponent, pentru că ești tot ce și-a dorit! O glumă politică, cu aspect de caricatură!

Dacă vrei un prognostic, de primarul Ion Dumitru te va despărți doar o virgulă! Nașul tău va obține 69%, iar tu, Ando, te vei chinui pe la 6,9%! ( Poți exersa cu ministra, să nu te prindă rezultatul nepregătit!)

D.M.D.   

P.S. Uitasem de fotografie. Ea prezintă doi titani ai liberalismului, Ciucă și Ando! Generalul, fost premier, măcar și-a luat pantaloni de toți bani. Ando al nostru, parcă e la Gașca Zurli!