Ziarul de Arges

Alooo, Bălăceanca?!!! După ce a distrus PSD Argeş, Şerban Valeca vrea să salveze PSD la nivel naţional prin strategii de dezvoltare naţională pe 25 de ani şi… a patra revoluţie industrială! (Nino nino nino!!!)

Sub conducerea înţeleaptă a senatorului Şerban Valeca, un personaj care în ultimii 20 de ani a ocupat numai demnităţi de prim rang în statul român – de două ori ministru, vicepreşedinte al Senatului, senator, deputat, director al Institutului de Cercetări Nucleare etc. – PSD Argeş s-a făcut de râs în alegerile europarlamentare.

Că social-democraţii au reuşit să devanseze totuşi USR şi PNL se datorează faptului că Argeşul este un fief PSD, unde electoratul a votat întotdeauna cu partidul trandafirilor. Cu atât mai grav este dezastrul înregistrat la vot, Valeca „reuşind” să distrugă mitul invincibilităţii PSD în Argeş!

În locul unei demisii de onoare care se impunea de urgenţă, bunicuţul Şerban s-a gândit… să relanseze el PSD la nivel naţional! Da, aţi citit bine, Valeca s-a gândit că orice şut în cur poate fi un pas înainte. Aşa că a pregătit câteva propuneri pentru congresul PSD din 29 iunie, propuneri pe care vi le prezentăm în continuare, preluate ad literam de pe pagina de facebook a PSD Argeş:

Senatorul Şerban Valeca, preşedintele organizaţiei PSD Argeş, are câteva propuneri pentru Congresul PSD care va avea loc la sfârşitul lunii iunie.

Iniţiativa vine ca o continuare a Programului de Guvernare şi are drept scop valorificarea potenţialului imens al ţării, al poporului şi dezvoltarea producţiei naţionale de bunuri şi servicii.

Propunerile lui Valeca urmăresc trei direcţii:

  1. Elaborarea de către instituţiile abilitate (academii, institute de cercetare, universităţi, alte instituţii române specializate) a unei Strategii de Dezvoltare Economică şi Socială a României pe termen lung (SDES) care să transceadă alternanţele politice la guvernare şi să dea coerenţă şi continuitate măsurilor ce trebuie aplicate pentru dezvoltarea statului român şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. Perioada propusă este de minim 25 de ani şi este similară proiecţiilor unor ţări dezvoltate din Uniunea Europeană şi nu numai.
  2. Înfiinţarea prin lege a Colegiului Consultativ al Ministerului Educaţiei format din reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi mediului educaţional (preuniversitar şi universitar) pentru racordarea atât de necesară a curriculei la nevoile mediului economic în vederea creşterii absorbţiei absolvenţilor pe piaţa muncii pe de o parte, precum şi creşterea productivităţii pe de altă parte.
  3. Elaborarea unui Plan de Dezvoltare Industrială în România, a 4-a revoluţie industrială, prin care România să recupereze decalajele faţă de ţări mai dezvoltate, precum şi racordarea în timp real la pieţele internaţionale”.

Cum ar zice celebrul Voltaire de la PSG, e vai de …ula voastră! Băi, voi faceţi mişto de argeşenii care v-au votat cu gândul la vremurile bune în care aveaţi lideri, nu bunici gonflabili?

Ce dracului propuneri sunt astea, mă Şerbane? E congresul PSD, ‘oaie , reuniune în care voi trebuie să remediaţi erorile, să eliminaţi cretinismele şi să terminaţi cu onania online! Adică cu gaşca coordonată de Mircea Drăghici care v-a distrus cu comunismul lui de lucrător la service emancipat! Cu incompetenţa lui militantă!

Ce morţii mă-sii are schimbarea de mesaj şi strategie a PSD cu a patra revoluţie industrială, cu Academia Română, cu planuri pentru următorii 25 de ani etc.? De strategia ONU pentru imigranţi nu zici nimic? Despre salvarea tigrilor bengalezi? Despre repopularea Vâlsanului cu lostriţă? Ceva investiţii la Băicoi? Viagra gratuită pentru obsedaţii de fofoloancă la jumătate din vârsta lor?

Șerbane, pleacă, bă, dracului din funcţie şi lasă partidul în pace! Lasă, mă, politica pentru oamenii tineri, pragmatici, care înţeleg că trăim în mileniul al treilea, când alegerile se câştigă cu reţelele de socializare, cu mesaje inteligente, scurte şi percutante, cu campanii profesioniste focusate smart, nu cu prostiile voastre gen Cântarea României în coișpe acte!

Niciun argeşean sub 40 de ani nu ar vota pentru tine, băi Șerbane! Fiindcă te consideră un dinozaur politic cramponat de funcţii, un pensionar incompetent care-i compromite viitorul, un rebut politic al secolului XX care poluează scena publică la 19 ani după ce a expirat!

Șerbane, poate ai treabă şi politica te reţine! Ştim cu toţii că eşti confuz şi, la 65 de ani, tu crezi că trebuie să umbli după „nepoate”, nu să-ţi creşti nepoţii! Tu nu poţi fi soluţia pentru PSD Argeş. Poate poluţia!

Vom reveni!

D.M.D.

P.S. DEMISIA, Șerbane! Altfel îngropi organizaţia judeţeană de tot!

Exit mobile version