Îndepărtarea lui Adrian Miuțescu și descălecarea Alinei Gorghiu la PNL Argeș a transformat organizația județeană într-un vulcan.
Asta pentru că nu există nici o diferență între cei doi lideri, fostul și actualul. Ambii au același stil nociv de condus, în care promovările se fac pe criterii de apartenență la gașcă, pe combinații, pe pile și relații etc. Oricum, numai pe baza unor merite personale nu!
Am intrat în posesia unor discuții de pe grupul de whatsapp al PNL Argeș, grup care cuprinde toți parlamentarii, primarii, șefii de organizații, directorii de instituții etc. cu carnet de partid.
De analiza acestor discuții rezultă, indubitabil, faptul că în PNL Argeș nu contează implicarea politică, nu contează istoricul în partid, nu contează experiența profesională, ci doar dorința doamnei Alina Gorghiu, adusă la îndeplinire cel mai adesea de prefectul Radu Perianu, prin băiatul lui de firmă, de casă și de orice este nevoie, Dragoș Predescu.
Pentru cine nu știe, Dragoș Predescu a lucrat la firma de avocatură a lui Theodor Nicolescu și Radu Perianu, de unde a fost propulsat, la nici 23 de ani, subprefect. Acum este șef al Cancelariei Prefectului, firește doar pe merit, nu datorită legăturii personale cu prefectul Radu Perianu!
Dacă cineva de la orice alt partid ar fi promovat un puștan cu ZERO experianță în administrație în funcțiile în care a fost propulsat Dragoș Predescu, ar fi avut dosar penal la dosar penal la dosar penal! Aici, pentru moment cel puțin, procurorii DNA s-au dovedit destul de sfioși. Deși…s-ar putea să nu se știe până la urmă, vezi cazul Theo Nicolescu, când din senin a căzut bomba! Dar să nu anticipăm totuși!
Fostul chestor George Păltineanu, de care toată lumea știe că nu mă leagă absolut nici o amiciție, deci nu pot fi acuzat de nici un parti-pris, a devenit membru PNL Argeș încă de la ieșirea sa la pensie. Omul, cu o experiență incontestabilă, fost șef la Departamentul de Informații și Protecție Internă (Fosta doi și un sfert), ocupant al unor funcții importante în MAI, s-a declarat interesat de un post de consilier la cabinetul Prefectului Perianu.
I-a răspuns, cu o sinceritate pe care vă las să o judecați dumneavoastră, junele Dragoș Predescu, șeful Cancelariei Prefectului, care i-a spus că nu există nici un post liber.
Peste doar 6 zile, postul care nu exista a fost ocupat de Bogdan Olar, fostul șef al ISU Argeș, pensionat la 43 de ani! Tare sau ce? Azi a ieșit la pensie, la vârsta la care unii ca Zlatan Ibrahimovic încă joacă fotbal la nivel de top, mâine s-a angajat consilier al prefectului! Și pensie și salariu de la stat, cum știe numai PNL Argeș să aranjeze lucrurile!
Firește că, văzându-se luat de prost, și bun doar la donații și strâns bani pentru partid, George Păltineanu și-a dat demisia din PNL Argeș, spre regretul multor liberali cu funcție și cu vechime, dintre care primarul liberal Ion Necula de la Moșoaia chiar a îndrăznit să spună clar și răspicat că este vorba de o pierdere pentru partid!
De ce a venit Bogdan Olar consilier la Prefectura Argeș? Simplu, omul, care este din Curtea de Argeș, este cunoștiință veche a Alinei Gorghiu! (Dacă doamna Gorghiu vrea să combată aceste acuzații, poate să trimită oricând un drept la replică și să facă un test la poligraf, care va lămuri totul!)
Problema este că județul Argeș este condus de Alina Gorghiu, prin Radu Perianu, într-un mod complet deplasat și chiar condamnabil. Promovările, numirile și angajările se fac doar pe criterii de prietenie și amiciție, lucru care, în campania electorală, va cântări chiar mai mult decât o apăsată plăcuță suedeză!
D.M.D.
P.S. ,,Sunt convins că va fi o colaborare ce ne va oferi o capacitate și mai bună de răspuns la nevoile argeșenilor.” a transmis Radu Perianu mass media locale.
Jură-te, Radule!