ALDE Argeș i-a dat afară din partid pe Bogdan Ivan, Liviu Păunoiu, Ion Neagoe şi alţi câţiva pioni ai lui Daniel Constantin

0
553

Printr-un comunicat trimis redacţiei noastre, conducerea ALDE ne-a informat că „în şedinţa ordinară a BPT Argeş (Biroul Politic Teritorial), care a avut loc vinerea trecută (9 iunie), filiala ALDE Argeş i-a radiat din registrul membrilor de partid pe următorii: Liviu Păunoiu, Bogdan Ivan, Ion Neagoe, Fabian Păsărică, Florentina Gongănău şi Florin Mituleci”.

Toţi cei pomeniţi fac parte din fostul PC şi au militat public în ultimele zile în favoarea lui Daniel Constantin şi a noii lui structuri politice, Partidul PRO România.

„Orice transfer viitor de pe scena politică de acest gen nu va destabiliza în vreun fel filiala ALDE Argeş”, îşi asigura membrii şi simpatizanţii conducerea organizaţiei judeţene a partidului condus de preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.

D.M.D.                                                                        

Lasa un raspuns