Agenţia Naţională de Integritate trebuie să stabilească dacă Gigi Axinte poate fi şi cadru universitar, şi beneficiar al unor fonduri ale UPIT, şi în afaceri cu Sindicatul Universităţii în acelaşi timp

0
80

Piteştiul, orice s-ar spune, nu este un oraş universitar de tradiţie. Pentru că tradiţia, ca şi reputaţia se construiesc într-un timp îndelungat, după ce se obţin rezultate remarcabile.

Pentru că nouă ne pasă de viitorul universitar al Piteștiului şi în egală măsură de reputaţia Universităţii din Piteşti, ne vom implica într-un demers academic menit să înlăture orice suspiciune de fraudă sub acoperişul UPIT.

Pentru cine nu ştie, omul de afaceri Gigi Axinte este un moldovean care împuşca leul acum vreo 30 de ani. A reuşit să preia mai multe firme de construcţii, printre care ARGECOM şi SIMARC, după care a devenit brusc un constructor de top. Odată cu banii, şi este vorba despre zeci de milioane de euro, Gigi Axinte a început să nutrească şi ambiţii academice:

Gheorghe Axinte, fostul patron de la Argecom, poate fi considerat un fenomen al Universităţii Piteşti. În timp ce firma sa construia sediul Rectoratului, Axinte îşi construia şi el un viitor de intelectual la aceeaşi unitate de învăţământ superior. A fost mai întâi student, la 50 de ani, după care a fost făcut, la apelul bocancilor, lector doctorand şi trecut şi la catedră, unde profesorre Axinte preda un curs de management în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice”, se arată într-un articol postat pe portalul studenţilor din România, „Student pe net”.

Cum toţi argeşenii îl cunosc, mai mult sau mai puţin, pe afaceristul Gigi Axinte, neîncrederea lor în capacitatea lui Axinte de a preda un curs la universitate este maximă. Afaceristul pare incapabil să scrie după dictare patru rânduri din poezia patriotică „Zdreanţă”, fiind celebru pentru alte apucături, deloc onorabile.

În ceea ce ne priveşte, vom sesiza în scris conducerea UPIT şi vom solicita verificarea temeinică a manualelor de curs la elaborarea cărora Axinte pretinde că a contribuit, ca şi testarea afaceristului ajuns lector de către o comisie de cadre universitare de la Facultatea de Ştiinţe Economice care să ateste dacă lect. univ. drd. Gheorghe Axinte este în stare să predea noţiuni de management unor studenţi dintre care mulţi sunt, cu certitudine, posesorii unui IQ mult superior!

Şi, de asemenea, vom sesiza Agenţia Naţională de Integritate pentru a vedea dacă nu cumva este teribil de ilegal ca un cadru didactic de la Universitatea din Piteşti să deruleze şi importante afaceri cu unitatea de învăţământ şi să ofere gratis bunuri de peste 250.000 RON Sindicatului Liber al UPIT, plus alte şi alte combinaţii care, pentru noi, reprezintă un conflict de interese indubitabil.

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns