Accident grav pe A1 – Victimă proiectată prin lunetă!

0
163

O şoferiţă neatentă a pierdut controlul maşinii la kilometrul 61 de pe A1 şi s-a rostogolit câteva sute de metri pe câmpul din vecinătate. Pasagera aflată pe bancheta din spate a fost proiectată prin lunetă şi este acum în stare critică.

Apropiaţii celor trei tineri povestesc că aceştia parcă au fost urmăriţi de ghinion. Cel aflat pe scaunul din dreapta abia fusese externat din spital după ce în urmă cu câteva zile suferise un alt accident de circulaţie. Impactul a fost atât de violent încât tânără aflată pe bancheta din spate a fost pur şi simplu azvârlită prin lunetă. În stare critică, ea a fost preluată de un elicopter şi transportată la un spital din Capitală.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la ambulanţă, pompieri, SMURD şi poliţie. Răniţii au primit imediat îngrijiri, însă pasagera de pe bancheta din spate a intrat în comă datorită rănilor grave. Din primele cercetări, poliţiştii spun că accidentul a avut loc din cauza neatenţiei şoferiţei.

Şoferiţa este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

(Sursa: Stirile Pro TV)

Lasa un raspuns