Accident grav în Argeș – Doi morți și trei răniți!

0
157

Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un accident produs luni dimineaţă pe o şosea din judeţul Argeş, după ce un autoturism s-a ciocnit violent cu un autotren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, accidentul a avut loc în localitatea Curtea de Argeş.

În urma impactului dintre cele două autovehicule mai multe victime aflate în autoturism au rămas încarcerate, iar la momentul sosirii echipajelor medicale, doi dintre răniţi, bărbaţi, erau inconştienţi, medicii constatând că sunt în stop cardio-respirator.

Cei doi bărbaţi au fost declaraţi decedaţi, iar celelalte trei victime au fost transportate la spital.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, accidentul s-ar fi produs în condițiile în care şoferul autoturismului a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de TIR.

Lasa un raspuns