A început numărătoarea inversă: Senatorul Şerban Valeca are încă timp să obţină demiterea lui Chiriloiu până la publicarea concluziilor devastatoare ale verificării Agenţiei Naţionale de Integritate

1
197

Armand şi Alina Chiriloiu sunt deţinătorii unei averi colosale. O avere pe care o familie de bugetari nu o poate agonisi legal nici în 10 vieţi.

Şeful Direcţiei Silvice este proprietar, împreună cu soţia, a două apartamente, unul la Bucureşti şi altul la Curtea de Argeş, şi al unei case aflate în Moşoaia (Pădurea Trivale), casă care valorează câteva sute de mii de euro! Deţine zeci de terenuri, multe dintre ele de provenienţă dubioasă.

Conduce acum o bijuterie off-road Nissan, model 2015 (deci aflat încă în garanţie!), în valoare de peste 30.000 de euro.

Armand Chiriloiu mai deţine bijuterii, aur şi ceasuri în valoare de 8.000 de euro şi  arme de vânătoare şi lunete în valoare de 11.000 de euro!

Când vine vorba de conturi, cel supranumit „Drujba din Trivale” pare afacerist din Top 300, nu lefegiu la stat pe un salariu modic. Iată situaţia conturilor lui, conform declaraţiei de avere depuse pe 12 iunie:

BRD – 2004 – 15.635 lei;

BRD – 2004 – 41.290 lei;

BRD – 2005 – 1.000 lei;

BRD – 2004 – 4.040 euro;

BRD – 2009 – 83.780 euro;

BRD – 2004 – 1.505 dolari;

BRD – 2015 (depozit) – 10.200 euro;

BRD – 2015 (depozit) – 10.200 euro;

BRD – 2014 (depozit) – 53.310 lei;

BRD – 2014 (depozit) – 31.720 lei;

BRD – 2015 (depozit) – 10.230 euro;

BRD – 2015 (depozit) – 10.230 euro;

BRD – 2013 (depozit) – 10.510 euro;

Raiffeisen Bank – 2015 (cont curent) – 1.172.270 lei;

Raiffeisen Bank – 2015 (depozit) – 56.100 lei;

Raiffeisen Bank – 2014 (depozit) – 20.000 lei;

Raiffeisen Bank – 2013 (cont curent) – 150 lei.

În aceste zile are loc o investigaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul directorului Direcţiei Silvice Argeş, investigaţie cerută de noi (vezi facsimil!). Concluziile verificării, pe care le vom prezenta pe larg în zilele viitoare, sunt devastatoare şi vor confirma 100% toate dezvăluirile noastre despre clanul Chiriloiu.

Până atunci îl somăm din nou pe senatorul Şerban Valeca, preşedintele cel mai şters din istoria PSD Argeş, să solicite urgent conducerii ROMSILVA înlocuirea din funcţie a lui Armand Chiriloiu, individ care va atârna ca o piatră de moară de gâtul organizaţiei judeţene în alegerile din 2019 şi 2020, când se va deconta absolut totul! Pentru că singurul responsabil pentru dezastrul de la Direcţia Silvică Argeş este Şerban Valeca. Dacă ar fi interesat de subiect aşa cum ar trebui, având în vedere că Armand Chiriloiu a devenit, pentru protecţie, membru PSD şi distruge imaginea partidului cu prăduiala şi bătăile la şpriţ la care ia parte, Valeca ar pune piciorul în prag şi ar face ce trebuie. Şi anume, curăţenie la Direcţia Silvică, unde retragerea pe bune a sprijinului PSD Argeş ar duce, imediat, la demiterea lui Chiriloiu.

D.M.D.

P.S. Cred totuşi că Şerban Valeca ar trebui să arate problemelor de la Direcţia Silvică Argeş cel puţin tot atât de multă atenţie cât arată sexului frumos.

În ceea ce ne priveşte, este ultimul articol scris în termeni decenţi (şi) despre Şerban Valeca.

1 Comentariu

Lasa un raspuns