22 Decembrie 2019 la Piteşti

0
107

*Cristian SABĂU

22 Decembrie 1989 a însemnat o cotitură în istoria României. Unii spun că am luat-o pe partea bună a libertăţilor cetăţeneşti, alţii regretă avântul industrial, locurile de muncă sigure, apartamentele la bloc şi trenurile care până prin 1985 circulau pe CFR. Atunci aveam producţie mare în toate domeniile, dar – în mod ciudat şi greu de explicat pentru societatea socialistă – succesele economice nu se regăseau în nivelul de trai al românilor.

Acum nu mai ştim sau nu mai suntem în stare să ne producem nici măcar hrana necesară, peste trei sferturi din mărfurile alimentare vin din export.

Pe atunci, în „societatea socialistă multilateral dezvoltată” (şi nu în „comunism”, cum spun mai toţi ignoranţii), nu se putea circula liber în Vest. Eu mă pot lăuda că  am fost unul dintre puţinii care înainte de 1989 am refuzat două „excursii” în Vestul atât de dorit: una de o lună în Franţa-Algeria (prin 1975) şi alta de o săptămână la Nantes şi Paris (în 1979, când împreună cu fostul coleg Cezar, din păcate decedat, trebuia să recepţionăm nişte echipamente, într-un gest absolut formal). Şi, deşi am avut destule invitaţii, am refuzat să calc prin Vestul atât de dorit până nu s-a lichidat sistemul de vize. În niciun caz n-am stat zile şi nopţi la cozi pentru nu ştiu ce excursie…

E adevărat că atunci puteai să te plimbi ieftin pe la Budapesta, Praga, Varşovia, prin fosta Uniune Sovietică, să vizitezi Moscova, Leningradul, Kievul, Riga, Vilniusul, dar şi oraşe de poveste din Asia (Buhara, Samarkand), numai că excursioniştii de-atunci transformau turismul cultural într-un penibil turism comercial… aşa că până în 1990 n-am trecut de graniţele ţărişoarei, deşi am avut şi ocaziile, şi posibilităţile…

Din păcate, 2-3 milioane de români fac acum non-stop turism de nevoie, pentru a munci undeva şi a-şi putea ţine familiile.

E adevărat că înainte nu era posibil ca în centrul unui oraş de talia Timişoarei să se „implementeze” (prin fraudă şi complicitate cu magistraţi şi notari) clanurile ţigăneşti. Şi nici să fie rase pădurile aşa cum se întâmplă acum… Şi dacă din păcate carnea era raţionalizată, aveam din belşug peşte oceanic (merlucius) foarte bun şi foarte ieftin, că doar aveam flotă de pescuit!

E adevărat că un individ ca securistul Băsescu n-ar fi putut ajunge unde a ajuns în postdecembrism susţinut de „marele licurici strategic” (dar şi de licurici mai mici) şi de ritmul mare (şi fizic imposibil) de vot de la Paris… Şi nici indivizi ca Petre Roman şi Ciorbea n-aveau cum ajunge în fruntea guvernului… Şi nici un Adrian Severin sau o Elena Băsescu n-ar fi ajuns să reprezinte biata ţărişoară… Iar în Piteşti (să revenim în plan local) în niciun caz nu s-ar fi distrus serele şi Combinatul de Produse Lemnoase (CPL-ul), pentru că în orice timp şi în orice loc este nevoie de produse agricole de extrasezon (inclusiv flori) şi de mobilă sau material lemnos pentru construcţii. Numai imbecilitatea combinată a primăriei lu’ Pendiuc şi a ministerului de resort a putut distruge unităţi absolut viabile şi profitabile, uşor de rentabilizat…

Exemple ale marilor cuceriri postdecembriste sunt multe şi nu chiar mărunte… Cert este că distrugerea socialismului a favorizat ascensiunea rapidă a unor aşa-zişi întreprinzători, cei mai mulţi cu capitaluri provenite din jefuirea fostelor întreprinderi socialiste, a banului public meşteşugit, combinate cu împrumuturi nerambursate şi evaziune fiscală…

Probabil că adevărul, care nu e niciodată numai alb sau numai negru, este pe undeva pe la mijloc, dar cum trendul este să spunem că evenimentele din 1989 au împins ţara înainte (şi i-a transformat o mare parte din cetăţeni în forţă de muncă ieftină), Prefectura Argeş a programat un remember al datei de 22 decembrie 1989.

Aşa că, în 22 decembrie în Piaţa Vasile Milea, politicieni, militari şi popi au organizat o depunere de coroane şi jerbe la Monumentul Eroilor în semn de respect pentru eroii din 22 Decembrie 1989. A se înţelege pentru piteştenii şi argeşenii care au căzut în alte oraşe, că p-acilica n-a prea fost cazul.

Aşa că, pe cunoscutul principiu „puţini fuserăm, mulţi rămăserăm”, soborurile întrunite de popi, ostaşi şi politicieni (mai ales din rândurile 3-4 ale activiştilor) au îndeplinit ceremonialul programat, ceea ce se poate vedea – clar şi fără echivoc – din fotografiile alăturate. E adevărat că „civilii” neînregimentaţi în ceva formaţii politice au cam absentat de la ceremonial. Ceea ce vorbeşte clar şi despre capacitatea organizatorică a actanţilor, şi despre interesul public pentru amintirea unor evenimente care în Piteşti au avut amploarea şi impactul celor pe care regizorul Corneliu Porumboiu le-a atribuit în filmul „A fost sau n-a fost?” oraşului Vaslui (după cum bine remarca un prieten la o cafea). Adică aproape că nu…

Oricum, din „blocurile” de partide şi organizaţii care au depus coroane am remarcat blocul primăriei piteştene, fapt ce denotă că primăria lu’ Ionică se mişcă mai bine decât primăria lu’ Pendiuc. Cum s-ar zice, avem şi un pic de trend pozitiv. Să ne trăiască trendul şi veşnică să fie amintirea celor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989, pentru care am aprins o lumânare şi am mâncat un păhărel de colivă în 22 decembrie…

Şi bine că n-a plouat, că n-a nins, că n-a fost ger şi că, aidoma vremii din 1989, am avut o perioadă cu vreme plăcută, îmbietoare la plimbare şi favorizatoare pentru comemorare…

Lasa un raspuns